Opoziția a calificat inițiativa modificării Constituției drept una electorală. Guvernarea are în vedere organizarea unui referendum

  • 18 Octombrie 2018 13:48
Opoziția a calificat inițiativa modificării Constituției drept una electorală. Guvernarea are în vedere organizarea unui referendum

Inițiativa de modificare a Constituției, care prevedea includerea cursului de integrare europeană a țării ca obiectiv strategic de dezvoltare, a fost respinsă astăzi de Parlament. Opoziția, nici cea de dreapta, nici cea de stânga, nu au susținut proiectul, invocând diferite motive. Guvernarea a anunțat însă că are în vederea posibilitatea organizării unui referendum, eventual odată cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Proiectul propus de majoritatea parlamentară prevedea modificarea legii fundamentale, inclusiv introducerea unui articol nou care să definească integrarea europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a Republicii Moldova. Subiectul a fost dezbătut în Parlament săptămâna trecută, dar votul a fost amânat pentru astăzi. 

Majoritatea parlamentară miza pe susținerea Partidului Liberal și Partidului Liberal Democrat, promotoare ale integrării europene. Acestea, însă, au cerut ca, odată cu proiectul respectiv, să fie votată și schimbarea denumirii limbii oficiale în constituție din „moldovenească” în română. Majoritatea parlamentară a respins însă această cerere. Opoziția a calificat inițiativa majorității drept una electorală, acuzând puterea de încălcarea principiilor și standardelor Uniunii Europene. Deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc spune că:

„Integrarea europeană ține de cetățeni și instituții. UE nu trebuie confundată cu URSS. Reveniți la implementarea Acordului de asociere și la o comunicare serioasă și responsabilă cu instituțiile europene. Nu vom participa la acest vot, atât timp cât guvernarea va încălca Acordul de asociere”.

Și opoziția de stânga a refuzat să susțină inițiativa de modificare a Constituției, pe motiv că ar încălca astfel drepturile euroscepticilor și ar diviza societatea. Liderul PCRM, Vladimir Voronin și-a argumentat decizia:

„Aceasta o să divizeze societatea care și așa este extrem de divizată. De aceea și noi nu o să participăm la acest vot, pe care îl considerăm chiar neconstituțional”. 

Doar 54 de deputați au votat inițiativa, din numărul necesar de, cel puțin, 67 pentru modificarea Constituției. 

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a criticat opoziția de dreapta pentru faptul că ar fi ratat „o șansă istorică” pentru Republica Moldova, a anunțat că majoritatea parlamentară examinează posibilitatea organizării unui referendum pentru modificarea Constituției, eventual, concomitent cu alegerile parlamentare.

„Examinăm posibilitatea ca să inițiem organizarea unui referendum pentru integrarea europeană. Acest referendum probabil ar fi bine să fie organizat odată cu alegerile parlamentare. Dar vom consulta și deciziile Curții Constituționale pentru a examina dacă putem organiza acest referendum odată cu alegerile”, spune Andrian Candu.

Socialiștii au anunțat că își vor exprima poziția referitor la inițiativa de referendum după ce vor consulta legislația, dar și opinia președintelui Igor Dodon. Acesta a scris pe o rețea de socializare că salută ideea referendumului, arătându-se sigur că majoritatea populației va vota împotriva integrării europene.Potrivit ultimelor sondaje, aproximativ jumătate din populația Republicii Moldova optează pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău