Oportunitate pentru tineri. Termenul de aplicare la Programul Bursei Parlamentare Internaționale a Germaniei a fost extins
-
19 August 2021 12:07
Tinerii care vor să beneficieze de Programul Bursei Parlamentare Internaționale a Germaniei, ediția 2022, pot depune dosarele până la data de 31 august 2021. Despre decizia de a extinde termenul de aplicare s-a convenit la întâlnirea din această săptămână a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Angela Ganninger.
Programul oferă absolvenților instituțiilor de învățământ superior posibilitatea să activeze timp de cinci luni în biroul unui deputat german și să cunoască procesele decizionale, dar și să acumuleze experiență practică în domeniul activității legislative. De asemenea, în cadrul acestui program, bursierii pot frecventa gratuit prelegeri la universitățile din Berlin.
Potrivit condițiilor de aplicare la programul ”Bursa Parlamentară Internațională 2022 a Bundestagului German”, candidații trebuie să fie născuți după 1 martie 1992 și să aibă cunoștințe foarte bune de limbă germană.
Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2022. Participanții vor primi o bursă lunară în valoare de 500 de euro.
Dosarul complet trebuie expediat, prin email, la adresa [email protected], într-un fișier al cărui nume să fie constituit din numele și prenumele candidatului.
Persoanele interesate trebuie să anexeze la dosar următoarele acte în limba germană:
- formularul de cerere completat;
- scrisoare detaliată de intenție (maxim 2 pagini);
- diploma de studii (originalul sau copia legalizată și scanată, în limba germană sau engleză);
- originalul sau copia legalizată a diplomei de studii în limba germană sau engleză trebuie să fie prezentată în cadrul interviului de selectare;
- dovada cunoștintelor foarte bune la limba germană (corespunzătoare nivelului B al Cadrului comun european de referință pentru limbi străine);
- două scrisori de recomandare, în limba germană sau engleză;
- o fotografie în format electronic;
- copia pașaportului de călătorie sau copia buletinului de identitate.
Informații detaliate despre programul de burse, condițiile de eligibilitate, procedura de aplicare și de selectare pot fi preluate de pe pagina oficială a Parlamentului Germaniei.