OPINII | Stabilitatea politică este importantă pentru climatul investițional
-
24 Iulie 2019 08:13
Statul de drept și stabilitatea politică sunt importante pentru crearea unui climat investițional competitiv în Republica Moldova. La fel, și restabilirea încrederii în sectorul financiar, care la ziua de astăzi are pe exterior o imagine extrem de proastă. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei noi runde de discuții desfășurate marți, 23 iulie, de către Clubul Presei Economice, transmite IPN.
Directorul executiv al Asociației Businessului European, Mariana Rufa, a declarat că în 2018 exporturile Moldovei pe piața UE ar fi fost mai mari, dacă instituțiile statului ar fi investit în sisteme de trasabilitate a produselor de origine animalieră, acțiuni care se așteaptă să fie realizate de cinci ani. Totodată, a spus că sectorul financiar face businessul din țară neatractiv pentru investiții. O problemă stringentă, spune Mariana Rufa, sunt investițiile insuficiente în educație, pregătirea cadrelor necesare pieței. „Este foarte greu sa găsești specialiști buni, finanțiști, contabili”, a spus Mariana Rufa.
Directorul executiv al Camerei de Comerț Americane în Republica Moldova, Mila Malairău, a menționat că Republica Moldova poate atrage investiții străine doar prin îmbunătățirea continuă a climatului de afaceri. Mila Malairău menționează că reforma sistemului judecătoresc și combaterea corupției sunt factori importanți în atragerea investițiilor în țară. „Cât piața nu va proteja investiția făcută, va exista problema de reținere a investitorilor sau de atragere a investitorilor mari”, a spus Mila Malairău.
Mila Malairău crede că importantă este și calitatea infrastructurii, deoarece tot mai mulți investitori atenționează că devin tot mai mari costurile de desfășurare a afacerilor în Moldova. Ea susține că o problemă majoră în calea investițiilor este exodul capitalului uman. La capitolul oportunități, țara rămâne atractivă, mulți investitori sunt atrași de potențialul pieței de desfacere, care însă se erodează. Nu este forță de muncă calificată. Pleacă oamenii, iar vânzările scad.
Potrivit lui Viorel Catană, administratorul Î.S. Moldaeroservice, pentru Moldova potențial investițional prezintă Aeroportul din Bălți, care a ajuns într-o stare dezastruoasă, din cauza lipsei de interes. Viorel Catană consideră necesară elaborarea unei strategii de dezvoltare a industriei aviației în Moldova, în baza căreia se va putea face un plan de atragere a investițiilor pentru dezvoltarea aeroportului. „Aeroportul din Bălți este un proiect extraordinar, pentru investitori ar fi interesant, deoarece capitalizarea investițiilor aduse în ramura aviației este de un nivel foarte înalt, în câțiva ani ar depăși suma investită”, a spus Viorel Catană.
Organizația non-guvernamentală „Clubul Presei Economice” s-a lansat în luna mai la Chișinău. Aceasta își propune să contribuie la dezvoltarea jurnalismului economic în Republica Moldova.