OPINII | Bucureștiul este principalul partener al Chișinăului în parcursul său european, iar ședința comună a celor două parlamente a scos în evidență acest lucru

  • 20 Iunie 2022 13:36
OPINII | Bucureștiul este principalul partener al Chișinăului în parcursul său european, iar ședința comună a celor două parlamente a scos în evidență acest lucru

Ședința și declarația comună a Parlamentelor Rep. Moldova și României reprezintă, întâi de toate, un semnal puternic al Bucureștiului transmis Chișinăului în procesul de aderare a Rep. Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, experții de la Chișinău atrag atenția că pentru atingerea obiectivelor este importantă stabilitatea politică pe ambele maluri ale Prutului. 

Potrivit expertului Veaceslav Berbeca, Bucureștiul este principalul partener al Chișinăului în parcursul său european, iar ședința comună a celor două parlamente a scos în evidență acest lucru.

„Arată sprijinul pe care România îl va acorda în procesul de integrare a Rep. Moldova în UE, pentru modernizarea statului Rep. Moldova, reformele necesare care trebuie să fie implementate și, evident, depășirea multor probleme pe care le avem noi pentru ca să ne apropiem și să devenim membri ai Uniunii Europene. (...) Este foarte bine să avem proiecte comune cât mai multe de infrastructură, dar și pentru asigurarea securității energetice despre care, la fel, s-a vorbit în cadrul acestei ședințe comune”, a declarat expertul. 

Pe de altă parte, expertul Mihai Mogâldea observă că în prezent există o situație mult mai favorabilă pentru apropierea celor două maluri. Acest lucru și pentru că parlamentele și guvernele din ambele state au mandat deplin în următoarea perioadă, stabilitatea politică fiind un factor important. 

„Din păcate, în ultimii 10 ani am avut deseori situații în care fie la București, fie la Chișinău era instabilitate politică, se schimbau guverne, erau alegeri anticipate care au îngreunat să dezvoltăm acest parteneriat. Acum există o situație care creează așteptări. (...) Toate acele proiecte care au fost agreate, pot fi implementate la viteză maximă. Poare fi intensificată interconectarea dintre cele două state. Problema aici e să fie menținută și să fie aplicată, pusă în practică această voință demonstrată sâmbătă la nivel instituțional, la nivel de planificare și implementare a acestor priorități care au fost enunțate.”, a subliniat Mihai Mogîldea. 

Amintim că la 18 iunie, Parlamentele Rep. Moldova și României s-au convocat în ședință solemnă comună la Chișinău, unde au adoptat o declarație comună. Aceasta a stabilit, între altele, unirea eforturilor celor două țări în realizarea obiectivului strategic de racordare fermă și ireversibilă a Rep. Moldova la Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău