OPINIE | Plahotniuc ar fi calculat că anticipatele implică mai multe riscuri. Fără resursă administrativă, nu mai câștigă nici a zecea parte

  • 02 Iunie 2019 16:18
OPINIE | Plahotniuc ar fi calculat că anticipatele implică mai multe riscuri. Fără resursă administrativă, nu mai câștigă nici a zecea parte Sursa FOTO: Constantin Grigoriță

Expertul asociației „WatchDog”, Valeriu Pașa, consideră că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și-a făcut calculele și pentru el, probabil, alegerile anticipate, chiar și pe condițiile păstrării sistemului electoral mixt, nu sunt un scenariu care să-i convină totalmente.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, activistul civic a declarat că liderul PDM „este gata pentru aceasta să-și jertfească propriul copil politic – PSRM și Igor Dodon – proiect politic creat de el, dar crescut de Federația Rusă prin suportul său, pentru a menține această stabilitate”, transmite IPN.

Partidul Democrat a decis să invite socialiștii la dialog, declarându-se chiar gata să le cedeze funcția de președinte al Parlamentului, iar socialiștii au răspuns ca ar avea nevoie de ședința extinsă a partidului. Valeriu Pașa anticipează crearea unei coaliții de guvernare PSRM-PDM. În opinia sa, „dacă se ajunge la înduplecarea socialiștilor să voteze împreună cu PDM și să formeze această majoritate de guvernare, indiferent că vor încerca s-o menajeze sub forma unui Guvern pseudo-tehnocrat, lucrurile sunt absolut evidente, pentru a se păstra la putere”.

Potrivit activistului, urmează să se convoace, așa cum a fost anunțat public, Consiliul Republican al socialiștilor și să se ia o decizie dacă merg la aceste discuții sau nu.

„Asta cu deciziile politice în Republica Moldova este poveste în cazul oricărui partid, nu se referă doar la PSRM, pentru că asta se întâmplă de fiecare dată când e nevoie să se anunțe o decizie, iar liderii care, de fapt, iau aceste decizii și pe urmă consiliile le legitimează, doresc să paseze responsabilitatea”, a notat Valeriu Pașa.

Expertul este de părere că PDM, în mod absolut evident, poate să accepte orice, poate să le dea și funcția de prim-ministru și chiar și absolut toate funcțiile în Guvern.

Oricum, asta nu va schimba absolut nimic, în opinia sa.

„Pentru el (Vlad Plahorniuc), PSRM timp de trei ani de zile a fost găselnița perfectă de a speria partenerii vestici că, uite, vin tancurile rusești. Acum nu va mai avea această sperietoare și normal că nu-i convine, dar, probabil, a calculat că alegerile anticipate implică și mai multe riscuri, având în vedere și evoluțiile din regiune, și din România, și din Ucraina, și oboseala propriului partid, și a cetățenilor. Deci nu poți prevedea rezultatele, chiar dacă deții toată resursa administrativă”, menționează Valeriu Pașa.

Potrivit activistului civic, în momentul în care Partidul Democrat rămâne fără resursa administrativă, nu mai câștigă nici a zecea parte din acele circumscripții uninominale pe care le-ar lua dacă rămâne sistemul mixt. Însă, dacă s-ar reveni la sistemul proporțional, nu este clar dacă va trece pragul electoral, pentru că, în opinia sa, electorat de facto – oameni care îi susțin cu adevărat – ei nu au.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
11,07
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:2,57 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău