Opel revine pe piața din Rusia
-
16 Decembrie 2019 19:29
Grupul german Opel a anunțat luni că va reveni pe piața din Rusia, de pe care a ieșit în urmă cu patru ani, în 2015, 'din cauza crizei economice severe', transmite DPA.
Rubla și-a pierdut aproape jumătate din valoare în perioada 2014-2015, pe fondul sancțiunilor occidentale impuse Rusiei și al scăderii prețului la petrol, o sursă majoră de exporturi.
Opel a reintrat pe piața rusă prin inaugurarea unei facilități de producție în orașul Kaluga, din vestul Rusiei, a informat luni grupul auto german. Opel vrea să vândă în Rusia modelele Zafira Life și Grandland X. De asemenea, la fabrica din Kaluga, va fi produs în următoarele luni vehiculul comercial Vivaro.
În următorii ani, Opel își va majora gradual operațiunile în Rusia, a afirmat directorul general Michael Lohscheller. Acesta a adăugat: 'Va fi cel puțin o lansare majoră a Opel în fiecare an'.
În 2015, când era deținut de grupul american General Motors, Opel s-a retras din Rusia, pe fondul crizei de pe piața auto provocată de deprecierea semnificativă a rublei și a închis fabrica din Sankt Petersburg. În 2017, grupul francez PSA a achiziționat brandurile Opel și Vauxhall de la GM.
Recent, grupul PSA a anunțat că-și va reduce dependența de Europa prin lansarea Peugeot în America de Nord, Citroen în India și Opel în Rusia.
Pentru realizarea acestui obiectiv va fi construită o nouă fabrică în Namibia, pentru comercializarea mașinilor în Africa de Sud, și vor fi extinse rețelele de dealeri și de servicii din Liban, Tunisia, Maroc, Ucraina și Chile.
'Alături de lansarea brandului Opel în Ucraina anul trecut, intenționăm să triplăm în regiune vânzările brandurilor din grupul PSA până în 2021', a afirmat Yannick Bézard, director de operațiuni al PSA pentru Eurasia.
Conform estimărilor Association of European Businesses (AEB), în 2019, vânzările de mașini noi în Rusia ar urma să urce cu 3,6%, la 1,87 milioane de unități, după un avans de 13% în 2018, la 1,80 milioane de vehicule.
În martie 2017, producătorul auto francez a acceptat să achiziționeze Opel cu 2,2 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari), de la General Motors. Conform strategiei prezentate recent, Opel intenționează să redevină profitabil până în 2020 și să ofere versiuni electrice ale tuturor vehiculelor sale de pasageri până în 2024. Până atunci, compania vrea să ajungă la o marjă de profit de 2%, urmând să crească la 6% până în 2020, transmite AGERPRES.