ONU | Exodul venezuelenilor va depăși 5 milioane în 2019
-
14 Decembrie 2018 17:02
Numărul venezuelenilor care își părăsesc țara din cauza crizei este așteptat să ajungă la 5,4 milioane de persoane până la sfârșitul anului viitor, prognozează Organizația Internațională pentru Migrații (OIM) și Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), care au lansat vineri un apel pentru fonduri, transmite dpa, potrivit Agepres.
În prezent, 3,3 milioane de venezueleni sunt plecați din țară, iar exodul a continuat cu o medie de 5.500 de persoane pe zi în acest an, au arătat cele două agenții ale Națiunilor Unite, la Geneva.
''Venezuelenii pe care i-am întâlnit în timpul vizitelor mele mi-au vorbit despre foamete, lipsa accesului la îngrijiri medicale, insecuritate, amenințări, frică'', a declarat Eduardo Stein, emisarul ONU pentru criza migrației din Venezuela.
''Niciunul dintre ei nu vede altă opțiune decât să plece din țară, uneori mergând pe jos zile întregi, în căutarea unei vieți demne și a unui viitor'', a adăugat el.
Cele două agenții ONU și alte organizații de asistență au prezentat un plan de răspuns regional la criză, pentru care au solicitat statelor donatoare un buget de 738 milioane de dolari.
Aproape jumătate din sumă are ca destinație ajutorul de urgență pentru venezueleni, iar 30% din fonduri vor fi dedicate integrării în țările-gazdă, dat fiind că revenirea refugiaților ar putea avea loc peste mai mulți ani.
Restul banilor sunt destinați asistenței pentru comunitățile suprasolicitate care îi găzduiesc și pentru protejarea migranților, care, pe parcursul călătoriei, sunt supuși riscului de trafic de persoane și exploatare sexuală.
Principalele destinați ale venezuelenilor refugiați din țară sunt Columbia, Ecuador și Peru.
Venezuela se confruntă cu o gravă criză economică, care a condus la penurii de alimente și medicamente.