ONU cere eliberarea imediată a persoanelor răpite în Libia, printre care și un român

  • 23 Iulie 2018 09:01
ONU cere eliberarea imediată a persoanelor răpite în Libia, printre care și un român

Reprezentanta ONU Stephanie Williams a cerut duminică "eliberarea imediată și necondiționată" a unor ingineri petroliști, răpiți pe 14 iulie în Libia de un grup înarmat neidentificat, transmite Xinhua, citată de Agerpres.

Williams, adjunctă a reprezentantului special pentru afaceri politice al secretarului general al ONU, a discutat la Tripoli cu președintele companiei petroliere libiene de stat, Mustafa Sanalla.

Doi dintre ingineri, de naționalitate libiană, au fost eliberați la scurt timp după ce au fost răpiți din perimetrul petrolier Sharara, cel mai mare din Libia, cu o producție zilnică de aproape 270.000 de barili de țiței, reprezentând aproape un sfert din producția națională. Odată cu cei doi au mai fost răpiți un alt inginer libian și unul român.

Potrivit unui comunicat din 17 iulie al Ministerului Afacerilor de Externe de la București, o celulă interinstituțională de criză a analizat diverse scenarii de evoluție a cazului și acțiunile posibile pentru soluționarea situației cetățeanului român. Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, a întreprins, în regim de urgență, demersuri cu același scop pe lângă autoritățile centrale și locale libiene, iar conducerea MAE a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la București; a fost solicitat și sprijinul partenerilor internaționali ai României. Celula de criză este în permanență în contact cu reprezentanții companiei angajatoare și cu familia cetățeanului român.

Xinhua reamintește că în noiembrie anul trecut au fost răpiți, tot sub amenințarea armelor, trei lucrători turci și unul german de la o centrală electrică din Obari, la 1100 de kilometri la sud de Tripoli. Aceștia au fost eliberați în urmă cu două săptămâni, după negocieri cu răpitorii, mediate de triburi libiene. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău