ONU cere „eliberarea imediată” a lui Navalnîi după noua sa condamnare

  • 05 August 2023 11:50
ONU cere „eliberarea imediată” a lui Navalnîi după noua sa condamnare

ONU a cerut vineri „eliberarea imediată” a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care tocmai a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, pe lângă cei 11 ani și jumătate primiți în urma unor sentințe anterioare, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Această condamnare „suscită noi îngrijorări privind hărțuirea judiciară și instrumentalizarea sistemului judiciar în scopuri politice în Rusia”, a denunțat Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, într-un comunicat.

Statele „au obligația de a respecta toate drepturile la un proces echitabil și la o procedură obișnuită pentru toate persoanele private de libertate", a subliniat Turk.

„Fac apel la autoritățile ruse să respecte aceste obligații prin încetarea imediată a încălcărilor drepturilor omului împotriva lui Navalnîi și să-l pună în libertate”, a adăugat el. 

Această nouă condamnare a celui mai vocal oponent al lui Vladimir Putin „survine în mijlocul unei represiuni din ce în ce mai severe a libertății de exprimare și a opoziției politice în Rusia”, mai notează cel mai înalt responsabil ONU pentru drepturile omului.

Principalul opozant rus a fost încarcerat la revenirea sa în Rusia, la începutul anului 2021, după ce a supraviețuit in extremis unei otrăviri pe care o pune pe seama serviciilor de securitate ruse care ar fi acționat, așa cum spune el, la ordinul președintelui Vladimir Putin, apoi a fost condamnat de două ori.

El a fost condamnat vineri la alți 19 ani de închisoare, o pedeapsă pe care va trebui să o ispășească într-o nouă colonie penitenciară cu condiții deosebit de dificile, la finalul unui nou proces pentru acuzații de "extremism" desfășurat cu ușile închise, în timpul căruia opozantul afirmase că se așteaptă la o pedeapsă „lungă, stalinistă”. 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău