ONU avertizează cu privire la riscul de genocid cu care se confruntă etnicii rohingya din Myanmar
-
16 Septembrie 2019 15:56
Achetatori ai ONU afirmă că peste 500.000 de etnici rohingya, care locuiesc, încă, în Myanmar, sunt în pericol de genocid. Într-un raport al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului se afirmă că revenirea în țară a celor un milion de refugiați rohingya, care locuiesc în Bangladesh, ar fi imposibilă, în aceste condiții, preluat de Rador.
Raportul ONU arată că cei 600.000 de musulmani rohingya, care au rămas în Myanmar, sunt supuși unei represiuni ce include tortură, violență sexuală, limitarea circulației și respingerea asistenței umanitare, trăind astfel sub amenințarea genocidului. Anchetatori ONU spun că guvernul birmanez nu a făcut nimic pentru a preveni aceste persecuții și ar trebui să fie adus în fața Curții Internaționale de Justiție, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în Convenția împotriva genocidului.
Sursa:Rador