ONU anunță că 101 persoane au fost evacuate în weekend din oțelăria Azovstal din Mariupol

  • 03 Mai 2022 17:50
ONU anunță că 101 persoane au fost evacuate în weekend din oțelăria Azovstal din Mariupol

Un oficial al ONU din domeniul umanitar a anunțat marți evacuarea cu succes a 101 persoane din oțelăria Azovstal din Mariupol, precizând că majoritatea evacuaților se află la Zaporojie, unde beneficiază de asistență umanitară, relatează Reuters.

"Mulțumită operațiunii, 101 femei, bărbați, copii și persoane în vârstă au putut în cele din urmă să părăsească buncărele de sub oțelăria Azovstal și să vadă lumina zilei după două luni", a menționat Osnat Lubrani, coordonator umanitar al ONU pentru Ucraina, într-o declarație pentru jurnaliști, scrie Agerpres.

Celor 101 evacuați de la Azovstal li s-au adăugat 58 de civili din cartierul Manhuș de la periferia orașului. La Zaporojie au ajuns în total 127 de persoane, întrucât unii evacuați au decis să nu meargă cu convoiul, potrivit EFE.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care a fost de asemenea implicat în operațiune, a dat publicității un alt comunicat în care a precizat că circa 100 de persoane din zona oțelăriei din Mariupol au ajuns la Zaporojie marți. Printre ei se află și răniți, a precizat CICR.

Potrivit ONU, operațiunea de evacuare a fost inițiată vinerea trecută, după recentele vizite ale secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Moscova și Kiev.

Pe de altă parte, comandantul batalionului Azov care apără oțelăria, a anunțat că Rusia a lansat marți "un puternic asalt", sprijinit de tancuri și de infanterie, asupra uzinei, relatează AFP.

"Un puternic asalt asupra teritoriului Azovstal este în curs în prezent, cu susținerea vehiculelor blindate, a tancurilor, cu tentative de a debarca trupe, cu ajutorul navelor, și un mare număr de elemente de infanterie", a afirmat Sviatoslav Palamar, comandant adjunct al regimentului Azov într-un mesaj video pe Telegram.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău