ONU: 31 de state denunță încălcările lor omului în Egipt

  • 12 Martie 2021 14:14
ONU: 31 de state denunță încălcările lor omului în Egipt

Egiptul trebuie să înceteze să abuzeze de legislația sa antiteroristă pentru a-i reduce la tăcere pe opozanții regimului, apărătorii drepturilor omului și jurnaliști, și a-i menține pe criticii săi în detenție preventivă pe termen nelimitat, au cerut vineri câteva zeci de state, în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, transmit AFP și Reuters, scrie Agerpres.

 

Într-un mesaj video citit de ambasadoarea Finlandei la sediul ONU din Geneva, Kirsti Kauppi, 31 de state și-au exprimat, de asemenea, 'profunda îngrijorare față de folosirea legislației antiteroriste împotriva militanților pentru drepturile omului, a persoanelor LGBTI, jurnaliștilor, politicienilor și avocaților'.

Majoritatea statelor semnatare sunt din Europa, cărora li s-au alăturat Australia, Canada, Noua Zeelandă. Nicio țară africană sau din Orientul Mijlociu nu a sprijinit declarația.

SUA, care au statut de observator pe lângă Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, se numără printre semnatarele declarației comune cu privire la Egipt, prima începând din 2014.

Egiptul este un aliat apropiat al Statelor Unite, dar administrația Biden a promis că va denunța încălcările drepturilor omului și ale statului de drept oriunde în lume.

Textul declarației amintește în special cazul unei importante asociații de apărare a drepturilor omului, Inițativa egipteană pentru drepturile personale (EIPR), acuzată de terorism după o întâlnire cu ambasadori străini și cu unii membri arestați în 2020, iar ulterior eliberați în urma criticilor internaționale.

Textul mai cere autorităților 'să facă să înceteze lungile perioade de detenție preventivă aplicate apărătorilor drepturilor omului și activiștilor societății civile în numele legislației contra terorismului'.

Este criticată o metodă cunoscută sub numele de 'rotație', ce constă în prelungirea detențiilor dincolo de limita legală, printr-o manevră de procedură.

Textul cere, totodată, eliberarea tuturor jurnaliștilor aflați în detenție.

Potrivit unor ONG-uri, în închisorile din Egipt se află peste 60.000 de persoane acuzate de delicte de opinie.

După destituirea președintelui islamist Mohamed Morsi de către armată în 2013 și instalarea la putere anul următor a lui Abdel Fattah al-Sissi, o represiune din ce în ce mai puternică s-a abătut asupra oricărei forme de opoziție, islamistă sau liberală.

Statele care s-au adresat vineri Consiliului vor să facă presiuni asupra autorităților de la Cairo pentru a aplica în mod corect o lege privind ONG-urile adoptată în 2019, ce ar putea facilita acțiunile acestor organizații, a explicat un diplomat european care a participat la elaborarea textului.

Inițiativa a fost salutată de grupuri pentru apărarea drepturilor omului.

Declarația 'pune capăt anilor de absență a oricărei acțiuni colective în fața Consiliului pentru Drepturile Omului, în pofida deteriorării rapide a situației', a comentat Bahey Hassan, care conduce Institutul de studii în domeniu drepturilor omului de la Cairo, într-un comunicat semnat și de alte nouă organizații de profil, inclusiv internaționale.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău