OMS anunță că numărul real al deceselor pe fondul COVID la nivel global ar putea fi de două sau trei ori mai mare
-
21 Mai 2021 12:31
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că numărul deceselor asociate infecției cu coronavirus este, cel mai probabil, de două sau trei ori mai mare decât bilanțul oficial anunțat.
Potrivit statisticilor întocmite în baza informărilor oficiale, numărul total al deceselor pe fondul COVID-19 este de 3,4 milioane, însă, în baza statisticilor întocmite pentru 2020, OMS estimează că numărul deceselor asociate coronavirusului ar fi cuprins între șase și opt milioane.
Potrivit OMS, există mai multe motive pentru care estimările au fost subestimate, cum ar fi, de pildă, faptul că la debutul pandemiei multe persoane au murit fără a fi mai întâi diagnosticate cu COVID sau faptul că multe state nu dispuneau la acea vreme de sisteme adecvate pentru a înregistrea decesele asociate coronavirusului.
Sursa: RADOR