OMC a autorizat oficial Statele Unite să impună tarife vamale Uniunii Europene

  • 14 Octombrie 2019 12:31
OMC a autorizat oficial Statele Unite să impună tarife vamale Uniunii Europene

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a autorizat oficial Statele Unite, luni, să impună tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, din cauza subvențiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus, transmite Reuters.

În 2 octombrie, trei arbitri de la OMC au apreciat că împrumuturile preferențiale acordate Airbus pentru dezvoltarea modelelor A350 și A380 au provocat un prejudiciu pentru SUA, evaluat la 7,5 miliarde dolari. În consecință, Washingtonul poate riposta prin introducerea unor tarife vamale suplimentare pentru produse europene cu aceeași valoare.

Organismul de soluționare a litigiilor de la OMC, alcătuit din reprezentanții celor 164 de state membre, a autorizat luni Washingtonul să adopte contramăsuri împotriva UE și a statelor care produc avioane și componente Airbus: Marea Britanie, Franța, Germania și Spania.

Autorizarea este formală și ar fi putut fi oprită numai dacă toate statele membre OMC votau împotrivă.

La începutul acestei luni, Statele Unite au avertizat că vor impune din 18 octombrie tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus și de 25% pentru produse provenite din Uniunea Europeană.

Sunt vizate în special produse din cele patru țări care formează consorțiul Airbus, inclusiv măsline din Spania, pulovere, confecții din lână și whisky din Marea Britanie, unelte și cafea din Germania, vin din Franța. Sunt vizate și alte produse din UE, inclusiv brânzeturi din diverse regiuni, dar sunt scutite vinul și uleiul de măsline din Italia, alături de ciocolata europeană.

Uniunea Europeană și SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenționarea producătorilor de avioane Airbus și Boeing. Organizația Mondială a Comerțului a decis că ambele părți au acordat subvenții în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piață și le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenții, în caz contrar urmând să le sancționeze.

Analiștii susțin că această dispută amenință să înrăutățească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oțel din UE și de amenințările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene, transmite AGERPRES.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău