Olesea Stamate: Evaluarea extraordinară a judecătorilor în mâinile unui guvern susținut de PSRM și PD este un exercițiu extrem de periculos

  • 19 Noiembrie 2019 13:12
Olesea Stamate: Evaluarea extraordinară a judecătorilor în mâinile unui guvern susținut de PSRM și PD este un exercițiu extrem de periculos

Evaluarea extraordinară a judecătorilor nu poate fie făcută de un Guvern susținut de Partidului Socialiștilor și de Partidului Democrat, a declarat fostul ministru al Justiției din Guvernul Sandu, Olesea Stamate, invitată la emisiunea Nodul Gordian, de la Radio Chișinău.

Ea a subliniat că există riscul ca acest mecanism, ce poate fi făcut o singură dată potrivit rigorilor Comisiei de la Veneția, să fie viciat.

„O evaluare extraordinară a judecătorilor în mâinile unui guvern susținut de socialiști și democrați este un exercițiu extrem de periculos. Sunt două riscuri majore: eliminarea judecătorilor incomozi din sistem, printr-un mecanism legalizat de evaluare extraordinară și etichetarea judecătorilor, corupți care vor trece cu brio această evaluare drept judecători onești și integri. Se subminează orice altă încercare, practic o exclude, de evaluare extraordinară a judecătorilor. Sunt ferm convinsă că acum nu este oportun acest exercițiu.”

Evaluarea extraordinară a judecătorilor a fost inițiată de Guvernul Sandu și prevede un mecanism de testare a magistraților, inclusiv la capitolul integritate, de către experți din afara sistemului judiciar. Potrivit opiniei Comisiei de la Veneția, judecătorii care nu ar fi trecut evaluarea ar fi urmat să fie excluși din sistem, dar este necesară instituirea unei instanțe de apel, unde magistrații ar putea să conteste deciziile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:0 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău