Oleg Serebrian și Vitalii Ignatiev au discutat la oficiul Misiunii OSCE din Tighina problema drepturilor omului în stânga Nistrului
-
08 Aprilie 18:55
Sursa foto: Biroul politici de reintegrare
Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Oleg Serebrian și Vitalii Ignatiev, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Lenk și șefa Misiunii OSCE în Moldova, ambasadoarea Kelly Keiderling s-au întâlnit astăzi la oficiul Misiunii OSCE din Tighina, unde au discutat problema drepturilor omului în stânga Nistrului.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, Oleg Serebrian s-a referit la necesitatea stringentă de a soluționa problemele de durată din sfera garantării respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, în particular prin asigurarea liberei circulații a tuturor categoriilor de cetățeni, excluderea restricționărilor și interdicțiilor pentru activitatea jurnaliștilor pe malul stâng al Nistrului, eliminării infrastructurii posturilor și obstacolelor neautorizate din perimetrul Zonei de Securitate.
Vicepremierul pentru reintegrare a amintit problema cetățenilor moldoveni deținuți ilegal și a accentuat că investigarea cazurilor se poate efectua doar de către organele de drept constituționale, respectiv eliberarea lor trebuie să fie necondiționată.
Totodată, Tiraspolul este obligat să înlăture temeiurile de persecutare și de încarcerare ilegală a cetățenilor, inclusiv să abroge așa-numitele reglementări de pretinsă luptă cu „extremismul”.
Oleg Serebrian a reamintit că de la Tiraspol se așteaptă garanții și confirmări scrise privind transferul la balanța Ministerului Educației și Cercetării a complexului de clădiri de pe str. Gagarin nr.14 din or. Râbnița destinate pentru Liceul Teoretic „Evrika”.
În ceea ce privește inițiativa Tiraspolului de a definitiva și a formaliza un proiect de declarație a reprezentanților politici privind reglementarea pașnică și la masa de negocieri a tuturor problemelor existente a fost reamintit faptul că parametrii de reglementare se pot baza exclusiv pe respectarea suveranității și caracterului teritorial integru al Republicii Moldova.
La rândul său, reprezentantul politic de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev continuă să insiste pe faptul că incriminarea penală a separatismului constituie un obstacol pentru procesul de negocieri și pentru participarea la reuniunile de lucru de la sediul Chișinău al Misiunii OSCE. Drept răspuns Chișinăul a reamintit că asemenea bariere lipsesc în prezent și e necesară respectarea principiului rotației, astfel încât ședințele să fie convocate la Chișinău, Tighina și Tiraspol, cu participarea corespondenților interesați de pe ambele maluri ale Nistrului.
Tot în cadrul întrevederii a fost agreată necesitatea convocării în timpul apropiat a unor grupuri de lucru sectoriale, cu participarea experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului: în sfera statistică, pentru educație, ocrotirea sănătății, pe probleme bancare ș.a.

