Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova
-
07 Martie 2023 16:40
Astăzi 7 martie, Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a întâlnit cu Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Steven Fisher, care a fost însoțit de Matthew Jordan, Manager de Programe în cadrul Ambasadei, anunță Biroul politici de reintegrare.
În cadrul întrevederii au fost discutate prioritățile Chișinăului în domeniul reglementării transnistrene și promovării măsurilor de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, cu precădere, proiectele de dezvoltare durabilă susținute de către Guvernul Marii Britanii.
O atenție deosebită s-a acordat dinamicii curente a interacțiunii dintre Chișinău și Tiraspol și măsurile realizate de către autoritățile constituționale pentru sprijinul locuitorilor celor două maluri ale Nistrului.