Oleg Sențov, aflat de 100 de zile în greva foamei, este în stare critică. Ucraina cere repetat Rusiei eliberarea lui

  • 21 August 2018 12:15
Oleg Sențov, aflat de 100 de zile în greva foamei, este în stare critică. Ucraina cere repetat Rusiei eliberarea lui

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a cerut din nou autorităților din Federația Rusă să-l elibereze pe regizorul ucrainean Oleg Sențov, aflat de 100 de zile în greva foamei, într-o închisoare din Siberia.

Ucraina solicită partenerilor și organizațiilor internaționale să exercite presiuni asupra Rusiei, pentru eliberarea tuturor ucrainenilor care sunt prizonieri politici ai Kremlinului.

Pe 8 august, sora lui Oleg Sențov, Natalia Kaplan, a declarat că regizorul se află în stare critică, nu se simte bine și aproape că nu se mai dă jos din pat. "Mi-a scris că sfârșitul îi este aproape" - a afirmat Kaplan, menționând că a primit o scrisoare de la fratele său prin intermediul avocatului.

Un oponent al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, Oleg Sențov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru "terorism". Acesta a intrat în greva foamei pe 14 mai, cerând eliberarea tuturor deținuților politici ucraineni din Rusia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău