Olanda declară sprijin pentru agenda de reforme a R. Moldova

  • 23 Martie 2016 15:00
Olanda declară sprijin pentru agenda de reforme a R. Moldova

Regatul Țărilor de Jos va susține în continuare agenda de reforme în Republica Moldova.

Despre aceasta, prim-ministrul Pavel Filip a discutat la întrevederea cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Stella Ronner-Grubačića. În cadrul întrevederii a fost abordat un spectru larg de subiecte ce vizează dialogul politic și colaborarea moldo-olandeză în diverse domenii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al executivului, premierul a exprimat recunoștință pentru interesul cu care Olanda urmărește evoluția situației din Republica Moldova, precum și pentru contribuția personală a ambasadoarei Stella Ronner-Grubačić adusă la dezvoltarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre țări. „Apreciem foarte mult relațiile noastre cu Țările de Jos și contăm, în continuare, pe sprijinul guvernului olandez în implementarea agendei de reforme, inclusiv a Acordului de Asociere Republica Moldova-UE”, a menționat Pavel Filip.

Prim-ministrul a remarcat faptul că asistența tehnică și financiară, oferită din partea Guvernului Olandei, este direcționată în domenii prioritare pentru Republica Moldova. În context, Pavel Filip s-a referit la asistența în reformarea sistemului judiciar, dar și la proiectul Twinning, lansat în vederea consolidării sistemului financiar-bancar.

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos a confirmat disponibilitatea țării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în implementarea agendei de reforme. Stella Ronner-Grubačić a subliniat importanța asigurării independenței instituțiilor statului, a supremației legii, precum și a stabilității și securității în Republica Moldova și în întreaga regiune.

Părțile au exprimat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării economice și investiționale între cele două state, precum și pentru impulsionarea cooperării bilaterale în sectorul agricol.

În Moldova activează peste 160 de întreprinderi cu capital olandez, Regatul Țărilor de Jos clasându-se în topul investitorilor străini din Republica Moldova. Până în prezent între cele două state au fost încheiate 24 de documente bilaterale, dintre care 11 acorduri în diverse domenii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
12
Tue
13
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău