Olanda anunță că este de acord cu aderarea Bulgariei la Schengen. Austria rămâne singura țară care se mai opune aderării României și Bulgariei
-
15 Decembrie 2023 19:49
Olanda a declarat vineri că este de acord cu aderarea Bulgariei la spațiul Schengen, transmite Reuters, care citează agenția de presă olandeză ANP, potrivit Agerpres.
Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, a făcut anunțul într-o postare pe platforma „X” (ex-Twitter): „Mă bucur să anunț că astăzi guvernul a informat Parlamentul cu privire la sprijinul său pentru aderarea Bulgariei la Schengen. Țările de Jos și-au exprimat deja sprijinul pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen pentru România în decembrie 2022. Felicit ambele țări pentru munca bine făcută!”, scrie G4Media.
În acest context, singura țară care ar trebui să își schimbe poziția și să accepte aderarea României și a Bulgariei – care îndeplinesc tehnic criteriile necesare – la Schengen este Austria. Viena s-a pronunțat în ultimul an împotriva extinderii spațiului de liberă circulație, invocând faptul că acesta nu este funcțional întrucât în centrul și vestul Europei ajung numeroși migranți neînregistrați.
Anterior în cursul zilei de vineri, premierul bulgar Nikolai Denkov afirmase la Bruxelles că așteaptă ca parlamentul olandez să-și ridice veto-ul privind aderarea țării sale la Schengen în zilele următoare.
Guvernul olandez a avut o ședință vineri și o decizie privind extinderea Schengen va fi înaintată legislativului pentru aprobare finală, a explicat Denkov.
„Am parcurs un lung drum pentru a face acest lucru posibil”, a declarat șeful guvernului bulgar.
El a enumerat legile adoptate de parlamentul bulgar, închiderea Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene, rezultatele pozitive ale ultimei misiuni în Bulgaria a Comisiei cu oficiali de la Haga și Viena. „Toți aceștia au fost pași care ne-au dus în acest moment în care așteptăm un rezultat pozitiv”, a spus șeful executivului bulgar.
Acesta a precizat că discuțiile continuă cu Austria. „Discutăm scenarii, facem schimb de texte posibile ale unei decizii. Dar cât timp nu este totul convenit este vorba doar de discuții preliminare. Un lucru este sigur: fără o decizie pozitivă a Olandei, totul a fost fără rost”, a adăugat premierul bulgar.