Oktoberfest 2017 | 11 boi întregi au fost mâncați în primele două zile ale Festivalului berii (FOTO)
-
18 Septembrie 2017 09:48
Aproximativ 600.000 de persoane au participat în primul weekend la Munchen la ediția din 2017 a Oktoberfest, infirmând astfel estimările legate de o participare scăzută în acest an din cauza temerilor generate de un posibil atac terorist, au anunțat duminică organizatorii evenimentului, citați de DPA.
Această cifră este mai mare decât cea din anul trecut, când o jumătate de milion de persoane au luat parte la primele două zile ale celui mai renumit festival din lume care este dedicat berii.
Toni Roiderer, purtător de cuvânt al asociațiilor gastronomice participante, a spus că weekendul trecut a reprezentat "un debut pe deplin încununat de succes".
Potrivit organizatorilor, 11 boi întregi au fost mâncați în primele două zile de la Oktoberfest 2017, cantitatea de carne de vită consumată în primul weekend fiind de două ori mai mare în comparație cu primul weekend al ediției precedente.
Temerile legate de posibilitatea unui atac terorist au determinat autoritățile germane să implementeze noi măsuri de securitate pentru evenimentul din 2017. Printre acestea se află interdicția de a purta rucsacuri și genți voluminoase și amenajarea unui gard în jurul perimetrului în care se desfășoară evenimentele din cadrul Oktoberfest.
Sursa: Agerpres