Oficial | Hagi are la Viitorul un jucător mai bogat decât el

  • 10 Decembrie 2017 07:31
Oficial | Hagi are la Viitorul un jucător mai bogat decât el

George Țucudean este unul dintre cei mai importanți jucători ai Viitorului lui Gheorghe Hagi. Inedit este faptul că atacantul e mai bogat ca deținătorul clubului la care evoluează, scrie digisport.ro.

În Top 300 Capital, Hagi ocupă locul 277, cu o avere estimată între 22 și 24 de milioane de euro. Averea lui s-a mărit cu aproximativ două milioane de euro față de aceeași perioadă a anului trecut.

Familia lui Țucudean (foto) se află pe locul 268, cu o avere între 23 și 25 de milioane de euro. Pe lângă faptul că bunicul său e producător de mobilă, aceasta mai deține și un centru comercial imens în Arad.

Primele 10 locuri din “Top 300 Cei mai Bogați Români” realizat de Capital:

1. Ion Țiriac: 1,7-1,8 miliarde de euro (În 2016, averea celui mai bogat român a fost de 1,6-1,65 miliarde de euro).

2. Dragoș și Adrian Pavăl: 1,1-1,2 miliarde de euro (Anul trecut, frații Pavăl au avut o avere de 920-950 milioane de euro).

3. Zoltan Teszari: 550 – 570 milioane de euro (În 2016, patronul RCS&RDS avea o avere de 500-520 milioane de euro).

4. Ioan Niculae: 500-600 milioane de euro (În ediția anterioară, omul de afaceri ocupa locul trei, cu o avere cuprinsă între 600-700 milioane de euro).

5. Iulian Dascălu: 480-500 milioane de euro (Anul trecut, Iulian Dascălu se afla pe același loc, cu o avere de 450-460 mil. euro).

6. George Becali: 400-500 milioane de euro (În ediția din 2016, Becali avea o avere de 280-300 milioane de euro și se afla pe locul 9).

7. Gruia Stoica și Vasile Didilă: 400-420 milioane de euro (Anul trecut, cei doi antreprenori ocupau locul 6 cu o avere de 380-400 mil. euro).

8. Frank Timiș: 380-400 milioane de euro (În ediția precedentă, omul de afaceri avea o avere de 270-280 milioane euro și ocupa locul 11).

9. Radu Dimofte: 370-400 milioane de euro (În 2016, se afla pe locul 10 cu o avere de 280-300 milioane de euro).

10. Marius și Emil Cristescu: 340-350 milioane de euro (Cei doi frați aveau în 2016 o avere de 350-360 milioane de euro și ocupau locul 7).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:4,12 m/s
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău