Oficial german: Trump subminează poziția comună a țărilor occidentale față de Rusia

  • 16 Februarie 2017 11:23
Oficial german: Trump subminează poziția comună a țărilor occidentale față de Rusia

Împuternicitul guvernului german pentru cooperarea cu Rusia, Gernot Erler, l-a acuzat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, că subminează poziția comună a țărilor occidentale față de Kremlin prin crearea de incertitudine în ceea ce privește abordarea sa despre acest subiect, relatează joi Reuters.

Trump a promis relații mai bune cu Rusia în timp ce Uniunea Europeană a declarat că va menține sancțiunile în vigoare până când Moscova va opri sprijinul pentru rebeliunea separatistă din Ucraina, scrie AGERPRES.
   
Trump i-a alarmat pe aliații europeni când a afirmat înainte de învestirea sa că vrea să vadă dacă ar putea obține "niște acorduri bune" cu Rusia.
   
"Washingtonul subminează capacitatea de acțiune a politicii occidentale", a declarat Erler ziarului Mannheimer Morgen într-un interviu publicat joi. "Donald Trump radiază un mare sentiment de incertitudine", a adăugat el.
   
Erler și-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la influența consilierului șef pentru strategie al lui Trump, Stephen Bannon, fost șef al site-ului Breitbart News, care este o platformă de dreapta pentru naționaliști albi și de teorii ale conspirației.
   
"Nu se poate imagina cu adevărat că gândirea acestui om este într-adevăr baza politicii externe a celei mai importante puteri mondiale", a spus Erler despre Bannon.

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Michael Flynn, a fost forțat să demisioneze luni la numai trei săptămâni după ce a fost desemnat în post, în urma unor dezvăluiri despre contactele sale cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite înainte ca Trump să-și preia mandatul.
   
Trump a respins miercuri pe Twitter ideea oricărei "conexiuni ruse".

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău