În Ajunul Crăciunului, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei se merge la colindiș. În noaptea de 24 spre 25 decembrie, copiii pleacă cu Moș-Ajunul, transmite G4Media. 

Strigătele lor în cete mai mici sau mai mari sunt: „Bună dimineața la Moș-Ajun!”. Unii adaugă: „Că-i într-un ceas bun!” sau „Da-i mai bună a lui Crăciun!”. Stăpânul casei iese și le dăruiește colaci (numiți tot „colindețe”), mere, nuci, câte o bucată de carne, în prezent și cornuri, bomboane, biscuiți și bani.

Colindele copiilor sunt scurte. Unele sunt simple cereri: „Bună-dimineața la Moș-Ajun / Ne dați ori nu ne dați?”. Altele sunt glumețe: „Bună dimineața la Moș-Ajun, / Într-un ceas bun! / Dă-mi un covrig, / Că nu mai pot de frig; / Dă-mi un măr, / Că mă iau cu mâinile de păr…”. Prin sudul Olteniei, copiii lasă paie în curte, ca să aibă gospodina pui mulți.

În sudul și vestul țării, oamenii îi numesc pe copii „pițărăi”. Unii poartă colindețe: niște bețe de alun, lungi și groase, decojite în formă de spirală și afumate, ca să fie împestrițate cu alb și negru. Cu ele întețesc focul cu vetre, tot ca fie păsări multe în curte tot anul. Unii ating și vacile, ca să fete viței frumoși, sau vitele bolnave, pentru sănătate. Prin unele sate, gazdele le dau copiilor farfurii cu semințe de grâu, dovleac, porumb și conducătorul cetei le aruncă în sus, ca să crească grânele cât casa.

Prin Țara Hațegului, copiii din sat merg împreună în pițărăi. Când apar la capătul uliței, ies la porți bătrânele, cu coșuri cu mere, pere, nuci și colăcei. Copiii trec și urează: „Rod în grâu, rod în grâu!”, luându-și darul.

În zilele Nașterii Domnului sau chiar de la Crăciun până la Bobotează, copiii până în 7 – 8 ani merg cu steaua.

„Steaua nu se face oricum! Pe o sită veche se prind 5, 6, 8 sau 12 coarne triunghiulare, care se leagă între ele prin sfori. Se acoperă totul cu hârtie colorată, tăiată mărunt, cu bucățele de oglindă, iar în centru se lipește o icoană de hârtie. În interior se agață un clopoțel și stelarul o va mișca în ritmul cântecului. Cântecele de stea au fost compuse de către preoți sau învățători și se referă la Nașterea Domnului, uciderea pruncilor de către Irod, steaua care i-a condus pe magi, darurile crailor etc”, spune expertul Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român.

În Valea Jiului, copiii merg cu trei stele: una mai mare, ținută de cel mai mare, una mijlocie, aflată în grija unui băiat mai mititel, iar cel mai mic ține și el o stea micuță. Sunt însoțiți de părinți sau băieți mai mari, îmbrăcați în păstori. Și ei au cojoc, căciulă de oaie pe cap („căiță”), clopote la brâu și bâtă de corn, ca ciobanii. În Ajun, pițărăi nu sunt numai copiii, ci toți sătenii. Dis-de-dimineață, se adună sute de oameni, bătrâni, adulți, tineri și copii, într-un loc de adunare cunoscut din vechime. Cei mai mulți se îmbracă și azi în costumele lor tradiționale, frumoase, cu cusături negre pe pânza albă a cămășilor. În frunte vor merge stegarii, cu steaguri frumos împodobite cu clopoței, mărgele, beteală, funde și ciucuri, oglinzi, batiste brodate. Pânza drapelului este lăsată liberă sau strânsă sub formă rotundă, de buzdugan. Steagurile sunt neapărat în număr impar. Alaiul de sute de oameni pleacă să ureze din casă în casă, începând cu casa preotului, apoi a primarului.

În Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, steaua are un mâner mobil și, în timpul cântecului, copiii o învârtesc. Acolo, steaua însoțește Irozii, scrie Ana Pascu.

La Petroșani, sătenii din suburbii se duc cu căruțele și cu caii frumos împodobiți întâi la biserică, să ceară binecuvântare pentru a începe sărbătorile de iarnă, apoi își încep călătoria din casă în casă, de la o margine la alta a satului. Nu uită pe nimeni, trec și prin cele mai îndepărtate cătune.

În curte, gazdele îi așteaptă cu cutii mari pline de biscuiți, mere, portocale, să aibă pentru cât mai mulți pițărăi. Cei mai mulți se așază la rând, în cozi lungi, dar împărțitul darurilor se termină repede.

Gazdele pregătesc și două platouri cu sămânță (de dovleac, grâu, porumb, chiar și orez), mere, nuci, pere, una sau două sticle cu pălincă împobobite cu bomboane de pom, bucăți de oglindă și batiste brodate. Ele reprezintă „sămânța”, adică roadele gospodăriei, și trebuie „strigate”. Când ridică sticla, doi – trei băieți mai rapizi se întrec să ajungă primii.

Câștigătorul ia sticla, recită urarea cuvenită și o păstrează drept răsplată. La fiecare urare, gazdele rostesc, ritualic: „Mare mulțam, mare mulțam!” Fluierașul cântă și pițărăii iau fetele și pe stăpâna casei la joc, ca să urmeze un an plin de bucurie. Se împarte și pălincă fiartă, simplă sau cu piper și zahăr, numai bună pentru pițărăii înghețați de frig. Apoi alaiul pleacă la casa următoare. La ultima casă din sat, se încinge o petrecere pe cinste, până târziu în noapte.

În Mehedinți este consemnat obiceiul arderii în Ajunul și ziua de Crăciun unui lemn (butuc) de cer, iar tăciunele rămas se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor. Împodobirea pomului de Crăciun a fost suprapus peste obiceiul autohton al incinerării cadavrului fitomorf, butucul de Crăciun. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea a pătruns din nordul și vestul Europei, de sus în jos, de la oraș la sat, tradiția împodobirii bradului. Obiceiul arderii Butucului de Crăciun, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni și sârbo-croați.

Colindele

La colindat se pleacă în seara de Ajun, după Vecernie. Dacă satul e mare și se întâlnesc mai multe cete, uneori se ”luptă” între ele, iar învingătorii colindă singuri mai departe. Alteori colaborează și își împart satul, ca să termine până la ziuă. Sau merg la colindat mai multe zile, până termină de dus vestea Nașterii Domnului în toate casele. În drumul lor, trec întâi pe la preot, apoi pe la primar și pe la toți oamenii de vază, apoi iau casele la rând. Deseori, cer binecuvântarea preotului înainte de a colinda.

Muzeograful Ana Pascu mai spune că aceste colinde nu sunt alese întâmplător.

„Există colinde de băiat, de fată, de doliu, de tineri însurăței, de ciobani, de pescari. Dacă stăpânul casei este gospodar, cântă despre bogatul cel milostiv, dacă e cioban, una cu miorița năzdrăvană. Ceata cântă întâi un colind la fereastră, apoi intră în casă, unde cântă iar. Colindătorii cântă de multe ori antifonic, împărțiți în două grupuri, și se străduiesc să cânte bine, să dea dovada priceperii lor. Dacă în casă sunt fete nemăritate, colindătorii le iau la joc.
Gazdele îi răsplătesc pe colindători cu colaci, friptură, băutură, plăcinte, prăjituri și bani, vin sau țuică. Colindătorii mulțumesc pentru daruri, apoi pleacă și o iau de la capăt în vecini.

Majoritatea colindelor se referă la viața pământească a lui Iisus, de la Naștere la Răstignire, la cele șapte Taine, la mila creștină. Se vorbește despre Maica Domnului și încercările de a găsi un loc unde să nască, de boul care L-a încălzit pe Pruncul așezat în iesle, de nostalgia raiului și de regretele părinților noștri, Adam și Eva, că nu L-au ascultat pe Dumnezeu. Până și refrenul „Lerui, Doamne” vine din „Halleluiah Domine”!
După încheierea colindatului, tinerii organizează o petrecere, iar toate cele necesare vor fi plătite din banii strânși cu ocazia colindatului și tot acum se vor mânca colacii și celelalte daruri primite la colindat. După ce trece și praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, ceata se destramă până în anul următor”.