„Frica li s-a introdus în țesuturi, părinții, probabil cu scopul de a ne proteja, ne ascundeau ce s-a întâmplat și prin ce treceau ei. Dar am avut niște bunei mai rebeli - născuți prin 1912 -15, până la Unire, formați în perioada interbelică, școala au făcut-o pe timpul României Mari, la Iași la Universitate. Bunelul Filip Gabura a fost notar, membru al Partidului Național Liberal. La noi în sat a locuit un boier foarte important în Basarabia - Semigradov (Ambasada României la Chișinău se află în fosta vilă urbană a lui Semigradov).  Bunelul  Filip și străbunelul Petru Gabura au fost prieteni cu acesta. Ei aveau ateliere, imobile, moșii, afaceri. Era angajat în administrația română. Bunelul Filip a fost ridicat și dus în Siberia până la valurile de deportări. Aveau o cultură a cuvântului, a vestimentației, erau eleganți, umblau în costum alb. În ziua în care a fost luat, mămica se juca lângă fântână, ea ține minte cum a venit o mașină și s-a ridicat un colb, ca în filmele horror. Bunelul a ieșit în poartă, și acum există casa aceea cu gard înalt de piatră, a fost lovit cu patul armei și haina aceea albă s-a făcut roșie. L-au luat și nu a mai fost văzut vreo 9 ani de zile, a fost dus în Siberia fără judecată, fără nimic…  Am căutat dosarul și nu am găsit nimic. Îmi spuneau oamenii din sat că a fost declarat agent român – nu știu de ce „agent român” că el oricum era român și în administrația română. Bunelul, l-a fel, s-a ferit să ne vorbească, dar ei se adunau, clandestin, în casă, sămașii lor și discutau despre cum o să vină americanii, cum o să vină românii, și au să redobândească ce au pierdut”…

Când a revenit acasă după Gulagul Sovietic, el nu a fost recunoscut de fiica sa: „Toată lumea era dusă la deal la lucru, dar mămica a rămas acasă. Când a venit bunelul – era slab-slab, albit și uscat, mămica nu l-a recunoscut și l-a ținut toată ziua la poartă ca pe un străin. Nu credea că e tatăl ei. El îi spunea – Catincuță, eu îs tatăl tău. Nu-l credea și gata, trebuia să apere gospodăria. A stat sub gard până s-au întors ceilalți acasă. A venit cu diabet din Siberia, dar a trăit până în 1981. Țin minte ziua când a murit, pentru că în curtea casei în care a trăit când a revenit din Siberia a fost instalat un funcționar al Partidului Comunist care îl monitoriza. Familia locuia în anexa casei, iar casa cea mare, unde era zestrea, stătea familia membrului de partid, care sunt în viață și fac parte acum dintr-un partid apropiat de Kremlin. Eu mă jucam cu copii lor, habar nu aveam ce fac ei acolo. Atunci când a murit bunelul, pe 12 august 1981, țin minte lucrul acesta – în sfârșit, bunelul, cu sicriul, a intrat în casa lui. Ca și cum ar fi spus că dacă nu m-ați lăsat în casa mea, vă scot prin moartea mea. În sicriu, a scos familia aceea din casa cea mare”.