Ion Iovcev: Pentru mine aceste școli reprezintă ceva foarte scump, foarte apropiat inimii mele. Liceul ”Lucian Blaga” este viața mea. Acolo mi-am depus toată sârguința, puterea și energia. Este copilul, elevul dătător de energie, de dragoste și iubire. Mereu am spus și vă spun și acum: copilul este cel mai scump atât pentru părinți, pentru școală cât și pentru societate. De fapt, îmi este foarte greu fără de școală, fără de copii, fără de liceul meu drag. Pe mine m-a ținut ani de zile, aproape trei decenii, m-a ținut această școală pe care și acum o port cu mine în suflet. Mi-am lăsat o bună parte din sufletul meu, din inima mea acolo unde împreună cu bunii mei colegi, cu părinții, am făcut tot posibilul să păstrăm această insuliță de românism în marele ocean slav, dacă pot să spun așa. Este foarte scump pentru mine, această cetate, această ambasadă a limbii române în Tiraspol.

Radio Chișinău: De când nu mai sunteți directorul acestei școli, nu prea se mai aude despre școlile din Transnistria. Ce se mai întâmplă cu ele? Mai țineți legătura cu ceilalți directori, cu actuala conducere a școlii?

Ion Iovcev: Da, cam puțin se aude acum despre cele opt școli, deja doar șapte, cu predare în grafie latină. Pe vremuri ele reprezentau un lanț, și fiecare școală reprezenta o verigă. Aveam o relație foarte strânsă. Ne întâlneam foarte des acești opt directori. Dar s-a schimbat și situația un pic. Au mai plecat o parte din directorii care au fost. Dumnezeu să îi ierte. Oameni cu inima mare cum a fost Maria Ungureanu, care a depus tot sufletul pentru păstrarea școlii pentru orfanii din Tighina, sau domnul Constantin Sucitu. A plecat la pensia binemeritată și domnul Ion Popușoi. Au mai rămas câțiva colegi, doamna Maria Roibu din Tighina și Eleonora Cercavschi de la conducerea Liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol cu sediul la Doroțcaia, precum și Eugenia Halus. Țin legătura și astăzi cu acești trei directori și sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în aceste școli. Da, într-o măsură aveți dreptate că astăzi se aude mai puțin despre aceste școli. Uneori eram învinuit că fac politică. Da, mă bucur să o spun că politica mea era limba română, era istoria neamului meu și le spuneam deschis. Cred că ar trebui mai mult să se audă, să se cunoască despre aceste școli fiindcă regimul de la Tiraspol, s-a străduit cât mai puțin să se audă despre activitatea acestor școli. Ce nu s-a întâmpla cu acea regiune noi trebuie să păstrăm aceste insulițe de adevăr românesc din stânga Nistrului.

Radio Chișinău: Să facem și o incursiune în trecut. Vă mai amintiți cum ați preluat conducerea acestui liceu, în ce împrejurări?

Ion Iovcev: Cât de repede au trecut acești 30 de ani, cu toate că sunt o viață de om, a crescut o generație. Foarte bine țin minte orice an, evenimentele din fiecare lună. Și acuma parcă văd primele zile de activitate în această instituție. Câtă bucurie aveam când s-a început Mișcarea de Eliberare Națională. Eram foarte activ, lucram la Direcția de învățământ Slobozia. Cu toate că eram profesor de Fizică și Matematică mi-au dat să fiu responsabil și de Limba Română. Eu am reușit să deschid cercuri de studiere a limbii române în orășelul Slobozia. Eram foarte, foarte activ. Și această activitate a mea a fost observată și de către cei de la Institutul Pedagogic și de cei de la Direcția de Învățământ din Tiraspol. În martie 1992 avusese loc primirea Rep. Moldova în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Federația Rusă și conducerea de la Tiraspol erau foarte împotriva recunoașterii Rep. Moldova ca stat independent. De aceea s-a făcut tot posibilul ca să înceapă așa-numitul război nedeclarat din partea Federației Ruse în stânga Nistrului. Pe 4 martie, mi se propune să preiau conducerea acestei instituții de învățământ deoarece fosta directoare, Maria Lungu, din cauza presiunilor din partea regimului, a fost nevoită să treacă cu traiul la Chișinău. Iar eu mi-am dat consimțământul. 4 martie 1992, a fost de fapt botezul meu. Am intrat la etajul doi în așa-numita Casa Sovietelor, cum ar fi la noi Primăria. Era plină cu cazaci și persoane îmbrăcate în haine militare și paramilitare. Intrând în birou și reușind să scriu doar câteva propoziții că îmi dau consimțământul să devin directorul acestei instituții, în timpul acesta au intrat doi oameni necunoscuți. Au avut o atitudine foarte agresivă. S-au repezit la mine, au încercat să mă scoată cu forța. Dar văzând că nu ieșim, au ieșit ei din birou și au revenit cu doi cazaci înarmați cu automate. Au scos siguranța, mi-au pus țeava automatului în spate și am fost cu escortă scoși din această clădire. Reușisem să îmi dau consimțământul verbal dar nu reușisem să scriu cererea. Atâta durere în suflet aveam fiindcă fusesem lovit cu patul automatului în spate. Atunci, la 4 martie, am revenit în satul Caragaș și decisesem să plec din Tiraspol. Mi-am zis cu nebunii ăștia nu e de joacă. Însă așa s-a întâmplat că pe data de 27 mai, 1992, având ore la Institutul Pedagogic din Tiraspol, noul rector al instituției, domnul Tolocenco mi-a propus să preiau totuși această instituție de învățământ. Eu l-am refuzat și atunci el s-a revoltat și mi-a spus un cuvânt care m-a atins drept în inimă. Mi-a spus: fricosule! Cuvântul acesta m-a făcut să iau o decizie. Mi-am spus, eu fricos? Eu iau școala în primire. Și la 27 mai 1992 când toți fugeau din Tiraspol, eu mi-am dat consimțământul și am luat școala în primire. Iar pe 19 iunie s-a început acea vărsare de sânge. Toată vara anului 1992 am fost acolo. Reușisem să scot copiii din Tiraspol, să îi duc în România. Eu am rămas în școală cu doi angajați.

Radio Chișinău: Deci, pe perioadă războiului ați reușit să evacuați toți copiii...

Ion Iovcev: În acea perioadă copiii din toate școlile erau evacuați organizat de către conducerea orașului. Pe noi însă ne-au lăsat în voia sorții. Rectorul Universității Pedagogice m-a ajutat. Mi-a dat un autobuz mic, de vreo 30 de locuri. Pe 100 de copii i-am ticsit în acest autobuz. Nu prin Tighina au mers, ci pe aproape de Odessa. Este un pod peste Nistru și au fost trecuți pe acolo, după care prin Palanca, Căușeni au fost aduși la Chișinău. Din Chișinău toți copiii cu tot cu profesori au fost duși la Deva. Au stat toată vara acolo. Iar în această perioadă am păstrat școala și la 1 septembrie 1992, după ce a fost semnat Acordul de încetare a focului între președintele Federației Ruse, Elțin, și Snegur, acordul de încheiere a păcii, care demonstrează încă o dată că războiul a fost între Federația Rusă și Rep. Moldova, copiii au reînceput procesul de studii. De atunci și până la 22 iunie 2021 am fost directorul acestei instituții de învățământ.

Radio Chișinău : Care sunt cele mai vii amintiri din acea perioadă? Ați menționat la un moment dat că dumneavoastră nu ați părăsit orașul Tiraspol. Când toată lumea încerca să fugă de acolo, dumneavoastră ați rămas pe loc.

Ion Iovcev : Eu nu am plecat de acolo. Am văzut realitatea, am văzut războiul. Am văzut tot ce s-a petrecut acolo. A fost mai ceva ca într-un film de groază. Orașul era împânzit de cazaci veniți din toata fosta Uniune Sovietică, îmbrăcați în haine militare, cu automate, grenade. Într-o zi am fost telefonat să trimit doi angajați la spitalul din apropiere. Au venit schimbați la față. Când i-am întrebat cu ce s-au ocupat, mi-au zis că au descărcat un tir cu cadavre venite de pe front, erau 40 de tineri cazaci, transnistreni, care au luptat împotriva țării noastre. A doua zi 40 de sicrie puse în 40 de mașini au fost purtate prin tot orașul, inclusiv prin fața școlii noastre. Eu, fiind directorul școlii românești, mă așteptam în orice moment oricine să intre și, dacă nu mă arestau, puteam să am probleme foarte mari. Am avut mari probleme, am să descriu toate acestea și în scris, ce s-a întâmplat în acea vară. Am reușit totuși să păstrez aceasta instituție de învățământ care numai începuse să activeze. Deoarece până în anul 1991 nu a fost nicio școală cu predare în grafie română, fie ea și în așa-numita limbă moldovenească. Nu era nicio clasă, niciun elev nu învăța în limba moldovenească. Meritul nostru este că am putut păstra această școală pe parcursul a trei decenii și ea activează și astăzi.

Radio Chișinău: Dle Iovcev, am vorbit despre război. Vedem că situația la granița cu Ucraina este tot mai tensionată, toată lumea este îngrijorată, aș vrea să vă întreb cum vedeți dumneavoastră ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina?

Ion Iovcev: E clar că toată lumea este îngrijorată. Sunt îngrijorat și eu pentru că războiul este cel mai rău pentru omenire. O pace cât de rea tot e mai bună decât un război oricât de drept nu ar fi el, fiindcă asta este vărsare de sânge, asta înseamnă copii fără părinți, oameni invalizi, asta este sânge, asta este moarte. Și mai ales în sec 21 să vorbim noi despre război de mari proporții care se poate transforma într-un război nuclear... În acest război nu vor fi câștigători fiindcă asta e echivalentul cu sfârșitul lumii cum se spune și în Biblie. În Ucraina s-a întâmplat ceea ce a avut loc și la noi. Aceste două regiuni, Donețk și Luhansk, cum se numesc ele republici populare, sunt de fapt copia așa numitei republici moldovenești nistrene. Cu atât mai mult cu cât știm că în aceste așa numite republici au plecat foștii lideri din Tiraspol, cum ar fi Caraiman, Șevciuk, Antiufeev. S-au dus și au format acele republici, au transmis experiența de la noi. Deci, mă pune foarte mult în gardă și eu cred că și comunitatea internațională va face tot posibilul ca să evite acest conflict, acest război, care este posibil. Aproape 200 de mii de militari, aproximativ o pătrime din tot efectivul militar al Rusiei este în prezent concentrat la granița cu Ucraina. E un pericol mare. În orice moment poate să înceapă o agresiune împotriva statului independent Ucraina care reprezintă un mare pericol și pentru Rep. Moldova. Asta pentru că Rusia nu a refuzat niciodată să creeze acel proiect numit Rusia Mică, refacerea ”imperiului răului” și astfel, să ajungem înapoi de unde ne-am pornit”. Sper totuși că nu se va ajunge până la asta și bunul simț va triumfa. Ucraina este acum cea care suferă dar îmi pare foarte rău că ucrainenii nu și-au dat seama de suferința noastră în anul 1992. Știu că atunci mulți ucraineni au luptat împreună cu cei veniți din Rusia împotriva Rep. Moldova și au format așa-numita Republică Moldovenească Nistreană.

Radio Chișinău: Ce mișcări ați observat în regiune? Care ar putea fi rolul regiunii transnistrene în eventualitatea unei escaladări a situației?

Ion Iovcev: În regiunea transnistreană sunt moldoveni, ruși, ucraineni. Ucrainenii reprezintă aproximativ a treia parte din populație, care sunt rusificați, exact ca și o parte din moldovenii care nu își dau seama unde trebuie să mergem. Cum moldovenii noștri nu își dau seama că limba noastră e română tot așa și ucrainenii din Tiraspol nu își dau seama despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Pot să vă spun ceea ce și presa scrie: acea mișcare din regiunea transnistreană, sau despre recrutarea tinerilor în armata transnistreană. Sunt anunțați doritorii, precum și rezerviștii. Li se plătește lunar peste 2 mii de ruble transnistrene și alimentația pentru toți cei care vor să meargă la aplicații militare. Deci, are loc o mișcare și în Tiraspol. Și e posibil, nu dă domnul, din partea răsăriteană - Donețk și Luhansk, iar din spate de aici, dinspre apus, să acționeze și armata transnistreană în direcția Odessei. În partea de nord noi vedem ce se întâmplă acolo cu forțele militare ale Federației Ruse care sunt în Belarus. Deci, Ucraina este în stare de asediu. E un pericol mare pentru lume, pentru Europa. Este în pragul unui mare război rece care ar putea să se transforme într-un război fierbinte.

Radio Chișinău: Dumneavoastră locuiți în regiunea transnistreană, din discuțiile cu oamenii, ce spun cei de acolo, ce părere au? Ce se arată la televizor. Probabil și propaganda s-a intensificat în ultima perioadă.

Ion Iovcev: Eu practic toată viața am petrecut-o în Tiraspol. Foarte bine cunosc oamenii din stânga Nistrului. Au altă mentalitate decât cei din dreapta Nistrului. Asta se explică foarte ușor. Nu-i acuz. Noi, în dreapta Nistrului, am avut totuși cei 22 de ani în componența României - ei au fost acaparați în componența Rusiei încă în 1792, noi abia la 1812. Toate acestea s-au reflectat asupra oamenilor din stingă Nistrului. Cu atât mai mult, din 1990 și până în prezent în regiune are loc o propagandă intensă. Prin mass media Federației Ruse, televiziunea, radioul, presa scrisă totul este în limba rusă și totul este orientat într-o singură direcție, unde proslăvește Federația Rusă. Rusia este cea corectă și toți în jur sunt dușmani, vor să o atace. Vrem noi nu vrem, acest lucru se reflectă și asupra populației băștinașe din stânga Nistrului. Dar ca să stai de vorbă cu oamenii din stânga Nistrului privind aceste probleme este foarte greu în primul rând pentru că oamenii se tem să vorbească. Noi trăim totuși într-o zonă închisă, o rezervație, oamenii se tem să vorbească deschis. Sunt foarte mulți care susțin ceea ce face Federația Rusă și vor să se întoarcă la ceea ce a fost pe timpuri, adică în componența fostei Uniuni Sovietice. Sunt și oameni care au și altfel de gândire, mai ales cei care mai citesc, navighează pe internet însă nu vorbesc despre asta. Au o teamă, au o frică.

Ceea ce este acum în Ucraina, poate să se reflecte asupra Republicii Moldova fiindcă este în aceeași situația, la fel ca și în Georgia. Secretarul General al NATO a cerut Rusiei să-și retragă trupele din Ucraina, Georgia și Rep. Moldova. Mi-a plăcut mult că președintele Rep. Moldova a spus lucrurilor pe nume și anume că războiul din anul 1992 a fost un război început de Federația Rusă împotriva statului Republica Moldova pentru a nu se rupe de la fosta Uniune Sovietică. Acest lucru s-a reflectat și negativ. A fost reacția Federației Ruse care are pârghiile sale prin problema gazului, problema energetică. Știind că au monopolul gazului în Rep. Moldova au crescut brusc prețurile la gaz, și încă mult timp va fi hărțuită Rep. Moldova. Eu vă spun lucrul acesta fiindcă am trecut prin hărțuire și știu ce înseamnă. Conducerea Rep. Moldova simte astăzi acest lucru la nivel de republică prin ceea ce face Federația Rusă. Eu l-am simțit pe parcursul a 30 de ani fiind acolo în stânga Nistrului - hărțuiala pe care am avut-o din partea regimului separatist, alimentată de la Moscova. În privința propagandei, este foarte puternică în regiune, anume prin televiziunea Canal 1 al Federației Ruse.

În opinia lor, toată lumea este agresivă în jurul lor. Rusia este înconjurată de NATO. Federația Rusă este iubitoare de pace dar urmează să fie atacată. Oamenii din regiunea transnistreană într-adevăr cred că toată vina pentru situația tensionantă din prezent o au cei din apus. Rep. Moldova este vinovată. Noi avem parteneriat cu NATO, dar ei nu fac deosebire între parteneriat și membru al acestei organizații. Ca și cum Republica Moldova pretinde să rezolve problema transnistreană prin forță.

Interviului integral cu Ion Iovcev îl puteți asculta în fișierul audio.