„Mi-am petrecut copilăria pe cetate - un loc la noi în sat, un deal, care se numește cetate, așa îi zice tot satul. Cele mai frumoase întâmplări s-au petrecut acolo pe cetate, acolo ne jucam, cu mielușeii primăvara tot acolo mergeam. Este un deal cu niște copaci, pe marginea Prutului, dincoace s-a plantat o pădure, mai în vale era niște nuci… Atunci când mergeam să strângem cimbru, să strângem corovatic, ne duceam la cetate, bineînțeles.  Este situat bine satul nostru pe malul Prutului și pe malului Dunării, să fie apa aproape. Are o vechime mare, au făcut cercetări arheologice colegi de-ai mei de la Academia de Științe – Tudor Arnăut, care a editat și cărți, a reușit să sape, să găsească lucruri interesante. Mi-a arătat bijuterii pe care le-au descoperit ei acolo pe cetate și multe alte minunății. De asemenea, Vasile Hahiu, care este arheolog, au făcut săpături împreună, au scris și unul și altul studii științifice și m-am bucurat ori de câte ori s-a scris despre satul meu, despre cetate.

Omenii din satul meu sunt mai deosebiți, de exemplu decât în Câșlița-Prut, satul vecin, sau Slobozia Mare, și ei se încăpățânează să aibă individualitatea lor, adică să se îmbrace într-un fel anume, să rostească cuvintele într-un fel anume - dacă la noi se rostește prepoziția pă, în satul vecin se zice pî, pî deal, pî vale. În satul de unde vine mama se zice pa deal, pa vale, și tot așa… Eu îi deosebeam, când ne duceam la târg, pe oameni după această prepoziție – astă e din Anadol,    asta e de la Câșlița, sau din Slobozia. Ei au un fel al lor de-a se îmbrăca, un fel al lor de-a lega brâul, și până astăzi bărbații își leagă brâurile astea roșii țesute. Se mai țese, se mai împletește se mai lucrează lâna, se mai toarce, nu atât de mult pentru că acum sunt de toate prin magazine. Satul este la răscruce, oamenii pot călători, pot face comerț, la 10 km este Galațiul, la 6-7 km este Reniul, tot un centru economic, acela era buricul pământului când eram noi mici, pentru că noi acolo mergeam la târg, la Reni. Lumea trăiește mai bine decât în celelalte sate. Era o vorbă la noi în sat că ar fi spus niște femei din Văleni, la vreo trei sate de satul meu: Dă-i încolo pe aia de la Giurgiulești, acolo și babele numără dolarii.  

Mama s-a născut în 1931, în Anadol, regiunea Odessa, raionul Reni, la 7 km de satul meu, și s-a măritat la Giurgiulești, la vârsta de 20 de ani. Ea venea de acolo cu alte tradiții, altă modă și aici s-a adaptat în satul Giurgiulești. Este sursa mea de inspirație – și la cântece, și la monografia satului meu, și la această carte cu poeme din Lunca Prutului. Mama este foarte interesantă, povestește captivant și mi-am zis să notez lucrurile astea. Mama mea este puternică, a trecut prin patru ictusuri cerebrale, dar a supraviețuit, judecă, vorbește, îmi ascultă emisiunile și se dă cu părerea. Chiar ieri asculta știrile și a zis: Doamne cât e de mare mortalitatea de virusul ăsta. Când ne sună sora mea, ea îi spune toate noutățile, ce se întâmplă în R. Moldova și că avem alegeri și că „dacă cumva câștigă alegerile cutare, noi o să fim cu rușii. Dar noi nu vrem cu rușii, vrem cu românii, îi explică mama surorii mele”.