OAMENI ȘI IDEI | Interpreta Milla Danilceac: „Nu este neapărat să fii nefericit ca să scrii versuri însă, în momentele de durere, cuvintele devin mai auzite de public” (Video)
-
02 Ianuarie 14:51
Despre muzică, concurență, noua piesă OBOSIT în colaborare cu Aliona Moon, duetele, echipa X-O Band, experiența de a cânta la nunți, premiul mare din cadrul show-ului muzical român „Cântă acum cu mine" și multe alte subiecte au fost abordate în cadrul emisiunii „Oameni și Idei”.
Milla Danilceac declară că: „Prin muzică poți să te lecuiești, pentru că aceasta te salvează de stări negative, iar scrisul e cu totul diferit și recent am început să scriu mai mult, de aceea curând voi mai lansa piesele mele. Pe scurt, muzica pentru mine este TOT. (...) Nu este neapărat să fii nefericit ca să scrii versuri, pur și simplu în momentele de criză și durere cuvintele devin mai tari, mai puternice și cel mai important, mai auzite de public. Orice om când nu are o stare bună ascultă o piesă și e trist că avem puține piese prin care să ajutăm oamenii să iasă din stările lor negative”, punctează Milla.
Despre noua piesă „OBOSIT”, Milla spune că este un cântec de suflet, iar versurile transmit ceea ce au simțit ambele interprete, pentru că textul și muzica care au ajuns rapid la sufletele ascultătorilor au fost compuse de Aliona Moon și Milla, iar de producție s-a ocupat Tensso.
Interviul integral cu interpreta Milla Danilceac îl puteți urmări în continuare.