O trecere ilegală a frontierei și un document fals, depistate DR Nord
-
04 Noiembrie 2022 17:47
Un cetățean al Federației Ruse a fost reținut în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera spre Ucraina. Bărbatul în vârstă de 59 de ani a declarat polițiștilor de frontieră că intenționa să tranziteze teritoriul Ucrainei ca mai apoi să ajungă în Rusia.
Potrivit poliției, incidentul a avut loc ieri, 3 noiembrie 2022. Angajații Sectorului Poliției de Fontieră Lipcani, aflați în misiunea de serviciu, au observat un bărbat care se deplasa din interiorul țării spre frontiera moldo-ucraineană. Patrula a intervenit operativ în regiune, iar persoana a fost reținută și condusă la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor. Acesta a fost legitimat în baza pașaportului ca cetățean al Federației Ruse.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că prin PTF Criva-Mamaliga a intrat legal în R. Moldova. Însă la încercarea de a ieși din țară a fost întors de către grănicerii Ucraineni, motiv pentru care a decis să treacă ilegal frontiera de stat. Pentru fapta sa persoana a fost reținută pentru 72 de ore.
Un alt caz, a avut loc astăzi, 4 noiembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Criva unde un șofer din Azerbaidjan în vârstă de 30 de ani, a încercat să intre în Republica Moldova cu un permis de conducere fals.
Bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism închiriat din regiunea Livov. Printre documentele înmânate la control, a fost depistat și un permis de conducere eliberat de autoritățile din Azerbaidjan, cu semne rezonabile de falsificare.
Astfel, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, în cadrul cărora au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Din spusele șoferului, despre faptul că documentul este fals nu ar fi știut nimic.
Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, cercetările continuă.