O stradă din Hawaii a fost înghițită de un val de lavă. Mai multe locuințe au fost arse

  • 26 Mai 2018 12:30
O stradă din Hawaii a fost înghițită de un val de lavă. Mai multe locuințe au fost arse

Un val de lavă a transformat o stradă din Hawaii într-o zonă incandescentă vineri, distrugând cel puțin opt locuințe în timp ce locatarii stăteau în apropiere și se uitau cum le ard casele, relatează Reuters.

Furia distrugătoare a vulcanului Kilauea s-a dezlănțuit asupra complexului Leilani Estates de pe Insula Mare, numărul caselor și altor scructuri distruse ridicându-se acum la 82 de la 50 în urmă cu câteva zile, a declarat David Mace, purtător de cuvânt al Agenției federale pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Circa 6.070 de hectare de pământ - circa jumătate din mărimea Disney World din Florida - au fost acoperite de lavă de pe 3 mai, în ceea ce pare a fi cea mai distructivă erupție a vulcanului Kilauea de peste un secol, potrivit comitatului Hawaii.

"Opt case au fost distruse pe acest drum în 12 ore", a postat pe Facebook, într-o înregistrare video, Ikaika Marzo. În imagini el poate fi văzut pe strada Kaupuli și arătând un câmp de lavă de culoare neagră acolo unde se afla înainte casa vărului său.

În locuri în care erau odată case și grădini tropicale, magma s-a prăbușit asupra lor de la 30 de metri înălțime.

"Este acest val de lavă care se ridică și se revarsă și continuă să avanseze", a declarat geologa Wendy Stovall de la Institutul american de geofizică (USGS).

În jur de 37 de structuri sunt blocate în lavă, ceea ce înseamnă că locuințele sunt inaccesibile, iar oamenii care nu le evacuează s-ar putea trezi între ziduri de lavă de nouă metri înălțime.

Stovall a refuzat să comenteze asupra volumului de lavă degajat. Marzo a afirmat însă că un geolog de la USGS i-a spus că vulcanul Kilauea va mai degaja multă lavă.

"Ceea ce a fost degajat este doar o mică parte din ceea ce se află în vulcan", susține el că i s-a spus.

Deși distrugerile provocate de vulcan sunt limitate la o zonă de circa 10 mile pătrate (26 kmp), erupția afectează economia insulei bazată pe turism, întrucât potențialii turiști se tem de căderile de cenușă vulcanică sau de smogul care este degajat de vulcan.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 de vineri a făcut Apărarea civilă din Hawaii să-i asigure pe cei 200.000 de locuitori ai insulei că nu există un risc de tsunami, notează Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:64 %
Vint:0 m/s
Sun
16
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău