O stație spațială a scăpat de sub control și se îndreaptă către Pământ. Când se va prăbuși
-
25 Septembrie 2016 00:39
După o lună de suspiciuni, China a confirmat că prima lor stație spațială se îndreaptă către Pământ, fiind potențial scăpată de sub control.
Un înalt oficial al programului spațial chinez a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă că stația spațială Tiangong-1 se va prăbuși pe Pământ până în 2017. Acesta a adăugat că momentan stația este intactă și orbitează la 370 de kilometri deasuprea Pământului, informează descopera.ro.
,,Conform calculelor noastre, majoritatea părților din laboratorul spațial vor lua foc în timpul căderii,'' a declarat Wu Ping, directorul adjunct al biroului de inginerie spațială.
Oficialii au declarat că agenția spațială va urmări mișcarea lui Tiangong-1 și vor face publică o actualizare a orei la care va fi estimată sosirea acestuia, dacă va fi necesar. Tiangong-1 are 10,3 metri lungime și a fost lansat în 2011, fiind prima încercare a Chinei de a-și crea prima stație spațială. Cu toate acestea, numeroși astronauți au remarcat că stația spațială pare să fie scăpată de sub control și se îndreaptă către Pământ.
Oficialitățile nu au afirmat cât la sută din stația spațială este încă funcțională. Cu toate acestea având în vedere timpul estimat de sosire, probabil că stația spațială nu mai poate fi salvată. Săptămâna trecută China a lansat a două stație spațială experimentală Tiangong-2.
Sursa: IFL Science