O rusoaică s-a ASCUNS în valiză pentru a ajunge în Franța
-
20 Martie 2015 10:55
Grănicerii polonezi au avut parte de o surpriză inedită. Aceștia au descoperit că în valiza unui cetățean francez se afla o femeie. Bărbatul a ascuns-o pe soția lui, o rusoaică, care nu avea viză pentru spațiul Schengen.
Poliția de frontieră din Polonia a reținut un francez, în vârstă de 60 de ani, deoarece și-a ascuns soția în valiză. Cei doi călătoreau cu trenul din Moscova urmând să ajungă la Nisa, iar bărbatul a încercat să o treacă pe femeie clandestin peste granița belarusă, pentru că femeia nu ar fi avut documentele necesare pentru intrarea în spațiul Schengen.
Din păcate, niciunul dintre ei nu știa că și cetățenii care nu aparțin spațiului Schengen pot intra legal în acest spațiu dacă demonstrează că sunt căsătoriți cu un cetățean dintr-o țară a Uniunii Europene, potrivit dw.de.
"Dacă ar fi stat lângă soțul ei, incidentul neplăcut nu s-ar fi produs. După această încercare însă, cuplul ar fi riscat să primească o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru că a încercat să scape de controlul de la frontieră", a declarat unul dintre grănicerii polonezi, citat de Spynews.ro.
Cuplul a fost interogat de către autoritățile poloneze și a fost eliberat. După acest incident, cei doi soți au fost întorși din drum de către grănicerii polonezi.

