O parte din personalul navigant de la British Airways a început o grevă de șase zile
-
05 Februarie 2017 16:49
O parte din personalul navigant al companiei aeriene British Airways (BA) a declanșat duminică o grevă de șase zile, fiind nemulțumită de condițiile salariale, însă compania a dat asigurări că acest protest nu va afecta semnificativ zborurile, scrie Agerpres.
Inițiatorii grevei, structurate în două faze, din 5 în 7 februarie și din 9 în 11 februarie, sunt cei angajați, începând din 2010, în baza contractului "Mixed Fleet", care reclamă faptul că au condiții salariale mai proaste față de ceilalți colegi.
Sindicatul Unite, care îi reprezintă, a semnalat că unii dintre acești angajați au un salariu de bază de 12.192 lire pe an (14.110 euro), plus 3 lire pe zbor (3,47 euro) și trebuie să își caute job-uri complementare pentru a ajunge la final de lună.
Compania, condusă de spaniolul Alex Cruz și care face parte din grupul hispano-britanic IAG, susține că niciunul dintre angajații săi nu câștigă mai puțin de 21.000 lire (24.300 euro) anual.
BA a dat asigurări că, în pofida grevei, toți pasagerii vor putea ajunge la destinație, însă unele curse pe distanțe scurte vor fuziona, consecința fiind o ușoară modificare a programului privind decolarea.