O organizație de microfinanțare va fi acționată în judecată. Precizările companiei vizate

  • 01 Februarie 11:32
O organizație de microfinanțare va fi acționată în judecată. Precizările companiei vizate

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) urmează să se adreseze în instanță, împotriva unei organizații de creditare nebancară, care ar fi inclus clauze abuzive în contractele cu consumatorii.

Mai exact, un consumator a depus o petiție la CNPF referitoare la contractul încheiat cu OCN „MOGO LOANS” SRL. În cadrul procedurii administrative inițiate, autoritatea de supraveghere a verificat respectarea legislației în domeniul contractului de credit încheiat, scrie Bizlaw.md.

După verificări s-a constatat că nu au fost respectate cerințele legale prestabilite de Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

De asemenea, a fost constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale cu privire la comisioane și taxe, penalități, rezoluțiune și colectare a datoriilor restante.

În urma celor constatate, CNPF urmează să înainteze o acțiune în instanța de judecată în vederea constatării nulității clauzelor abuzive.

Într-un comunicat de presă, compania vizată menționează că a luat act de preocupările expuse de Comisia Națională a Pieței Financiare.

„Suntem în strânsă colaborare cu toate părțile, pentru soluționarea eficientă a situației.

Ne exprimăm dezacordul cu poziția CNPF, și continuăm să cooperăm activ cu autoritățile pentru a apăra poziția noastră. În același timp venim să reiterăm că toate practicile noastre se aliniază pe deplin cu standardelor profesionale și de etică existente pe piața autohtonă.

Prioritatea noastră este asigurarea satisfacției clienților noștri, prestarea serviciilor de calitate și oferirea lor în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova.

Rămânem deschiși spre dialog constructiv și transparent atât cu autoritățile naționale, cât și cu restul părților interesate”, precizează comunicatul companiei vizate de Comisia Națională a Pieței Financiare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:4,63 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
16
Fri
16
Arhivă Radio Chișinău