O nouă variantă a coronavirusului, depistată în Japonia
-
10 Ianuarie 2021 15:41
Patru persoane care au sosit la Tokyo din Brazilia au fost confirmate cu o nouă variantă a coronavirusului, a anunțat duminică Ministerul Sănătății din Japonia, informează DPA, citat de Agerpres.
Cei patru pasageri au călătorit din Amazonas, Brazilia, și au aterizat pe Aeroportul Haneda din Tokyo la data de 2 ianuarie. Ei au stat în carantină în aeroport și au prezentat rezultate pozitive, a indicat ministerul.
Takaji Wakita, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase, a declarat că varianta este diferită de cele care s-au răspândit din Marea Britanie și Africa de Sud, însă prezintă unele similarități cu acestea, potrivit Kyodo News.
Institutul a precizat că în prezent nu există dovezi că noua tulpină ar fi mai contagioasă.
Dintre cele patru persoane, un bărbat de 40 de ani a fost internat după ce dificultățile de respirație pe care le acuza s-au agravat. O femeie de 30 de ani a acuzat durere în gât și dureri de cap, iar un adolescent de sex masculin a prezentat febră. O adolescentă nu a prezentat simptome, a indicat ministerul.
Ministerul a raportat, de asemenea, că a detectat trei noi cazuri de persoane confirmate cu tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie, considerată mai contagioasă.
La sfârșitul lunii decembrie, Japonia a suspendat temporar intrarea pe teritoriul său a cetățenilor străini până la sfârșitul lunii ianuarie, după detectarea noilor variante identificate în Marea Britanie și Africa de Sud.
Premierul Yoshihide Suga a declarat joi stare de urgență timp de o lună din cauza pandemiei, de această măsură fiind vizate capitala Tokyo și prefecturile vecine Chiba, Kanagawa și Saitama. Măsura a intrat în vigoare în cele patru prefecturi vineri, zi în care Japonia a înregistrat 7.711 infecții noi, inclusiv 2.392 de cazuri în Tokyo - cea mai mare creștere a numărului de cazuri zilnice pentru a patra zi consecutiv.