O nouă ședință de judecată în dosarul lui Vlad Filat

  • 22 Octombrie 2016 12:28
O nouă ședință de judecată în dosarul lui Vlad Filat

O nouă ședință de judecată în dosarul fostului premier Vlad Filar are loc sâmbătă, 22 octombrie la Curtea de Apel Chișinău.

La ședința care a început la ora 11.00 urmează a fi audiați mai mulți martori, printre care și omul de afaceri Ilan Șor, denunțatorul fostului premier.

La precedenta ședință din 19 octombrie, avocatul Igor Popa a declarat că le-a adus la cunoștință magistraților încălcări care au avut loc în cadrul acestui proces, faptul că nu s-a respectat principiul incriminării și, în consecință, principiul sancționării în această cauză. „În special, am adus la cunoștință instanței că nu există o infracțiune demonstrată în acțiunile lui Vlad Filat, nu există niciun element nici de fapt, nici de drept, care să confirme vinovăția lui”, a declarat Igor Popa.

Procurorul Adriana Bețișor nu a făcut declarații presei. Potrivit avocatului, aceasta a insistat în ședință pe înăsprirea pedepsei în privința fostului premier Vlad Filat.

Prin decizia Judecătoriei Buiucani din 27 iunie, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenție și amendă în mărime de 60 de mii de lei. Magistrații au dispus și confiscarea bunurilor care constituie obiectul remunerării ilicite, în valoare de 791 de milioane de lei.

Fostul premier Vlad Filat pledează nevinovat și susține că este un dosar politic, la comanda rivalului său politic Vlad Plahotniuc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău