O nouă rută de autobuz spre orașul Sângera

  • 02 Septembrie 11:24
O nouă rută de autobuz spre orașul Sângera

Primăria municipiului Chișinău anunță că, începând cu data de 2 septembrie, este deschisă o nouă rută suburbană de autobuz pentru locuitorii din orașul Sângera: nr. 18B „str. Ismail - or. Sângera”. Este vorba despre un nou itinerar cu titlu de testare, ce va face legătura dintre sectorul Centru al capitalei cu localitatea Sângera, până la străzile Viilor și Aerogării.

Autobuzele de pe ruta respectivă vor circula de pe Șoseaua Muncești pe străzile Viilor, Aerogării și Orhei, intersecție cu strada Primăverii. Returul va fi de pe strada Orhei, pe străzile Aerogării, Viilor, Muncești, Chișinăului, 31 August 1989, Ștefan cel Mare si Sfânt, Chișinăului, Miorița, Șoseaua Muncești și în continuare pe traseul stabilit.

„Noul itinerar va trece și pe lângă Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Sângera. Administrația locală din Sângera a efectuat mai multe lucrări pe traseu, pentru a asigura normele de siguranță pentru călători și pentru circulația rutieră. A fost lărgită intersecția străzilor Viilor și Aerogării, ajustat sensul giratoriu din strada Orhei și parapetul de pe strada Aerogării”, precizează Primăria.

În prezent, spre Sângera, satele Revaca și Dobrogea, sunt rutele suburbane municipale de autobuz nr. 18, nr. 18 A, nr. 33 și nr. 44.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău