O nouă ipoteză științifică: Soarele ar fi putut avea un frate geamăn

  • 01 Septembrie 2020 19:26
O nouă ipoteză științifică: Soarele ar fi putut avea un frate geamăn

Cea mai îndepărtată regiune a Sistemului Solar, o sferă de obiecte cosmice înghețate și întunecate aflată dincolo de orbita planetei Neptun, este relativ prea aglomerată. Toate obiectele aflate acolo, dincolo de marginile nebuloasei de praf și gaze cosmice din care s-au format planetele, nu corespund niciunui model teoretic care explică formarea Sistemului Solar.

Doi cercetători de la Universitatea Harvard propun o nouă ipoteză care să explice acest mister: Soarele a făcut parte dintr-un sistem stelar binar, iar steaua sa geamănă, după o perioadă în care a rămas alături de Soare și au adunat împreună obiecte cosmice pe care le-au întâlnit în spațiul interstelar, s-a desprins și a pornit apoi spre alt loc din galaxie, transmite marți Live Science, preluată de Agerpres.

În prezent, nu putem vedea această stea geamănă, sau dacă o vedem nu știm că este vorba despre ea. Cele două stele au înconjurat Calea Lactee de peste zece ori de când s-au despărțit și s-ar putea afla în regiuni galactice complet diferite. Influența pe care ar fi avut-o însă această stea asupra Sistemului Solar ar putea fi redescoperită în cadrul Norului Oort – misterioasa sferă formată din comete și asteroizi de la granița Sistemului Solar.

Norul Oort este un loc bizar, prin comparație cu restul Sistemului Solar. Spre deosebire de planetele și asteroizii care populează interiorul Sistemului Solar, aliniate într-un disc plat în jurul Soarelui, Norul Oort iese din acest plan, formând o sferă în jurul Soarelui și a Sistemului Solar intern.

Prin comparație cu planetele, la obiectele din Norul Oort ajunge foarte puțin din gravitația solară și ele pot fi relativ ușor smulse de pe orbite, ajungând în spațiul interstelar. Cele mai îndepărtate obiecte din Norul Oort au legături gravitaționale extrem de slabe cu Soarele, fiind aflate la distanțe de peste 100.000 de ori mai mari față de Soare decât este Pământul.

Când ne referim la astfel de distanțe, „ne aflăm practic la jumătatea drumului până la cea mai apropiată stea de Soare, Alpha Centauri”, susține unul dintre autorii noului studiu, Avi Loeb, astrofizician la Universitatea Harvard. „Dacă Alpha Centauri are propriul Nor Oort, dacă toate stelele au nori Oort, atunci înseamnă că se ating la fel ca niște bile de biliard și întregul spațiu este plin de ele”.

În componența Norului Oort nu intră obiecte la fel de mari ca în interiorul Sistemului Solar. Dacă zbori prin el cu o navetă cosmică, s-ar putea să nu întâlnești nimic – așa de mari sunt distanțele dintre obiectele din acest nor. Dar chiar și așa, în interiorul Norului Oort se află mult mai multe obiecte decât ar fi trebuit, conform lui Loeb.

Probabil că în nor se află aproximativ 100 de miliarde de obiecte individuale, majoritatea bucăți de rocă și gheață. Nu le putem vedea în mod direct, dar există numeroase dovezi ale existenței lor: spre exemplu, cometele care plonjează prin interiorul Sistemului Solar din Norul Oort, la intervale regulate de timp.

Sunt dovezi că ar exista și obiecte mai mari în Norul Oort. De câțiva ani, cercetătorii care examinează obiecte din Centura Kuiper, centura de asteroizi și planete pitice de dincolo de orbita lui Neptun, sugerează că la marginea Sistemului Solar ar putea să se afle o planetă necunoscută, care influențează orbitele unor obiecte din Centura Kuiper. Supranumită „Planeta 9”, acest corp cosmic ar fi până la de 10 ori mai masiv decât Pământul.

Toată această masă aflată în Sistemul Solar dincolo de orbita lui Neptun îi încurcă pe astronomi, observă Loeb. La fel îi încurcă și faptul că Norul Oort formează o sferă în jurul Soarelui, în timp ce toate planetele și asteroizii din interiorul Sistemului Solar par să se fi format dintr-un disc protoplanetar plat de praf și gaze cosmice.

 

„Întrebarea care se pune (despre Norul Oort) este cum s-a format? Ipoteza cea mai populară este că ar fi vorba despre obiecte împrăștiate din discul protoplanetar”, a declarat Loeb pentru Live Science.

Din Norul Oort fac parte unele obiecte care provin în mod evident din interiorul Sistemului Solar, însă acestea reprezintă doar aproximativ 1/50 din numărul total de obiecte din nor, conform lui Loeb. În plus, simulările cu privire la formarea Norului Oort doar cu obiecte din Sistemul Solar au arătat că acesta ar trebui să conțină între o treime și o zecime din numărul total de obiecte din care este format.

„Numărul mare al obiectelor din Norul Oort nu poate fi explicat în acest fel”, subliniază Loeb. Iar dacă presupunem că undeva la limita Sistemului Solar se află o planetă foarte mare, aglomerația de obiecte din Norul Oort devine și mai greu de explicat, pentru că această planetă ar fi trebuit să-și curețe orbita de alte obiecte mici, la fel ca toate celelalte planete.

Explicația oferită de Loeb, alături de un alt cercetător de la Harvard, Amir Siraj, este că Soarele ar fi putut „colabora” cu o altă stea, acum dispărută, și ele au capturat împreună obiecte care treceau prin spațiul interstelar și care se află acum în Nordul Oort.

Noua teorie susține că Soarele, la fel ca multe alte stele, s-ar fi format într-un roi stelar alături de alte stele într-un buzunar galactic de praf și gaze cosmice. Acea maternitate stelară a fost probabil plină de alte obiecte cosmice – comete interstelare și poate că și planete. Însă singură, gravitația Soarelui nu ar fi fost atât de puternică încât să atragă atât de multe obiecte pe orbitele din Norul Oort.

Dar dacă Soarele și o altă stea ar fi format un sistem binar? Atunci calculele se schimbă radical. Dacă presupunem, spre exemplu, că aceste două stele ar fi avut dimensiuni apropiate și s-ar fi orbitat una pe cealaltă de la o distanță de 1.000 de ori mai mare decât distanța de la Pământ la Soare (aproximativ 1,5% dintr-un an-lumină), gravitația lor colectivă ar fi putut captura comete și asteroizi înghețați din spațiul interstelar.

Până când legătura gravitațională dintre Soare și steaua sa geamănă s-a rupt, probabil din cauza apropierii de o a treia stea, Norul Oort a ajuns să fie format din mult mai multe obiecte decât ar fi fost format dacă aceste obiecte ar fi fost atrase din mediul interstelar doar de gravitația Soarelui.

Noua teorie aduce câteva argumente extrem de puternice, conform lui Loeb. Ea reușește să explice cu ușurință atât numărul mare de obiecte cosmice din Norul Oort, cât și forma sferică a acestuia, pentru că obiectele cosmice capturate gravitațional din mediul interstelar nu ar forma un disc plat în jurul Soarelui, ci o sferă.

„Iar cel mai important lucru este că această ipoteză poate fi testată”, conform lui Loeb.

Dacă Loeb și Siraj au dreptate, atunci astronomii au subestimat probabil numărul obiectelor mari și foarte mari din Norul Oort. Dacă Soarele ar fi avut o stea companion, cei doi aștri ar fi putut captura nu doar ipotetica Planetă 9 din roiul în care s-au aprins cele două stele, dar și numeroase alte planete pitice – obiecte precum Pluto sau Ceres din Sistemul Solar, care ar trebui să se afle în continuare în Norul Oort.

În curând, astronomii vor beneficia de un nou telescop – Large Synoptic Survey Telescope (LSST) -, ce va fi dat în folosință în Chile anul viitor, pentru a căuta obiectele îndepărtate și întunecate din Norul Oort. Dacă telescopul LSST va proba existența Planetei 9 și a unei mari populații de planete pitice în Norul Oort, acest lucru ar sugera că Soarele a făcut parte, într-adevăr, dintr-un sistem stelar binar, la fel ca marea majoritate a stelelor din Univers.

Oriunde ar fi ajuns această stea geamănă a Soarelui, dacă ea a existat, probabil că nu vom ști niciodată, susține Loeb. Totul în Calea Lactee a fost „amestecat” de prea multe ori după disoluția roiului stelar în care s-a aprins Soarele, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Putem însă să ne imaginăm cum ar fi putut arăta cerul: Nu am fi văzut un al doilea Soare, pentru că distanța între cele două stele ar fi fost colosală. În schimb, steaua geamănă Soarelui ar fi arătat ca o planetă îndepărtată și foarte strălucitoare, care se mișca încet dintr-o parte în alta a orizontului.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
27,18
Cer senin
Umiditate:20 %
Vint:2,57 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
9
Sat
9
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău