O nouă biserică ortodoxă românească în Serbia

  • 27 Mai 2015 13:48
O nouă biserică ortodoxă românească în Serbia

O nouă biserică ortodoxă românească, a cărei piatră de temelie a fost deja sfințită, va fi construită în Homoli, în nord-estul Serbiei, a declarat miercuri pentru AGERPRES protopopul 'Daciei Ripensis' și vicar al Timocului, pr. Boian Aleksandrovici.

Potrivit sursei citate, viitorul lăcaș, al cărui hram va fi 'Aducerea moaștelor Sfîntului Ierarh Nicolae', va fi înălțat pe un teren donat Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de către familia de români Tomislav din localitate.

'Acest așezământ de cult se va zidi la voința a sute de români care doresc, după aproape 200 de ani de sete duhovnicească, să se roage în limba română și să asculte slujbele săvârșite de preoți români', a precizat părintele Aleksandrovici.

Întâiul stătător al BOR în Timoc, Morava, Homolie și sudul Dunării a mai arătat că, până la această dată, în aceste regiuni istorice se află organizate 11 eparhii, au fost construite biserici în Malainița, Isacova, Gorneana, Bor și Negotin, iar pietre de temelie s-au mai pus în localitățile Bucov, Busur, Metonița și Malainița II.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
1
Mon
0
Tue
-0
Wed
0
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău