O nouă avertizare de călătorie în Grecia | Risc ridicat de incendii de vegetație
-
12 Iulie 2019 14:31
Ministerul de Externe din România informează cetățenii români, care se află sau doresc să călătorească în Grecia, că autoritățile elene avertizează asupra riscului ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5) în cursul zilei de astăzi, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate pentru insula Rhodos.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, transmite Ministerul de Externe român.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro.