O instanță din Scoția a decis că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală

  • 11 Septembrie 2019 13:23
O instanță din Scoția a decis că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală

Decizia prim-ministrului britanic Boris Johnson de a suspenda Parlamentul este ilegală, conform unei hotărâri emise de Înalta Curte Civilă din Scoția, relatează BBC, preluat de Mediafax.ro

Trei judecători ai Curții de sesiune, instanța civilă supremă a Scoției, au decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală, în urma unei sesizări făcute de un grup de politicieni din opoziție.

Decizia de miercuri contrazice o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către prim-ministrul Boris Johnson nu încalcă legea.

Decizia Curții nu va afecta în mod imediat suspendarea Parlamentului britanic.

 

 
 

Suspendarea Parlamentului ar putea fi anulată doar printr-o hotărâre de anulare emisă de Curte. Decizia va fi judecată și de către Curtea Supremă din Londra în sesiunea de marți.

Judecătorii Curții de sesiune au stabilit în mod unanim că decizia lui Boris Johnson a avut ca scop blocarea injustă a Parlamentului.

„Curtea va emite un Ordin care declară decizia de prorogare ilegală și fără efect”, au transmis judecătorii.

Înalta Curte de Justiție din Londra a respins vineri contestația depusă față de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului înainte de Brexit, precizând însă că un apel poate fi deschis la Curtea Supremă.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reușească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiții, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Sursa:Mediafax.ro

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău