O furtună solară se va abate asupra Terrei
-
31 Ianuarie 2017 09:31
O inversare a polilor Pământului s-ar putea produce mai devreme decât era prevăzut, sugerează doi profesori de la Universitatea din Leed (Marea Britanie).
Într-o postare pe site-ul The Conversation, cercetătorii subliniază ca așa-numitul scut terestru - câmpul magnetic -, s-ar putea deplasa în 2000 de ani și ar putea produce întreruperea curentului electric pe toată planeta sau, mai rău, o extincție masivă. Deoarece rolul câmpului magnetic este acela de proteja fragila noastră planetă de furtunile solare, aceste violente erupții ale astrului zilei. În cazul inversării polilor, scutul magnetic va fi slăbit, lăsându-i pe pământeni la cheremul capriciilor solare.
Deși ultimul episod de inversare a polilor a avut loc în urmă cu aproximativ 780.000 de ani, cercetătorii constată că scutul își pierde 5% din forță în fiecare secol, totul conducând la ideea că ne îndreptăm către o asemenea bulversare magnetică. În pofida acestor calcule, "va fi greu de stabilit o dată exactă, cel puțin pentru moment", afirmă cercetătorii. Furtuni solare minore au avut loc în 2003 și au provocat oprirea rețelei electrice suedeze.
În 1859, o serie de erupții solare au provocat aurore boreale, acele manifestări celeste de la Polul Nord, până în insulele Caraibilor. Însă o inversare totală a câmpului magnetic ar avea o amploare mult mai alarmantă. Potrivit cercetătorilor, ea ar duce la stingerea tuturor aparatelor electrice de pe planetă, "fapt care ar produce economiei mondiale pierderi de miliarde de dolari pe zi".
O altă ipoteză, mai puțin probabilă potrivit autorilor studiului, ar fi aceea a unei "extincții masive" datorată consecințelor exploziilor vulcanice care ar provoca o uriașă furtună solară. "În ceea ce privește viața pe Terra și impactul direct pe care l-ar avea o inversare a polilor magnetici asupra speciilor, nu putem prezice în mod definitiv ce se va întâmpla, deoarece omenirea modernă nu exista în timpul precedentei inversări", scriu cercetătorii. Totuși, ei rămân optimiști: "Este un lucru cert că oamenii care ne-au precedat au reușit să traverseze episodul Laschamps (o inversare parțială a polilor magnetici care a avut loc acum 41.000 de ani) și că viața însăși a supraviețuit".