O femeie a fost condamnată pentru exploatarea prin muncă a zece conaționali

  • 21 Noiembrie 2019 16:44
O femeie a fost condamnată pentru exploatarea prin muncă a zece conaționali

O femeie din R. Moldova a fost condamnată de prima instanță la șapte ani și trei luni de închisoare pentru exploatarea prin muncă a zece conaționali. Inculpata a contestat decizia la Curtea de Apel și se află în libertate, dar are interdicție să părăsească țara, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că, în anul 2013, femeia i-a recrutat pe moldoveni la muncă în capitala Rusiei, cu promisiunea că vor avea un salariu bun. Deși volumul de muncă convenit a fost executat, salariul promis nu le-a fost oferit. Majoritatea muncitorilor au fost plătiți cu 100-150 de ruble pe săptămână, în alte cazuri – 300 și 1000 ruble pe săptămână. Fără bani, muncitorii nu puteau reveni acasă. Nu puteau reclama abuzurile nici autorităților rusești întrucât se aflau ilegal la muncă. Un cuplu, care și-a luat cu ei și copiii minori, a trebuit strângă fier uzat, pentru a-l vinde ca să cumpere de mâncare.

Procurorii precizează că inculpata, responsabilă de achitarea salariului, făcea călătorii frecvente în Moldova, iar feciorului i-a cumpărat și un autoturism. Responsabilii companiei la care erau antrenați la muncă moldovenii au declarat că i-au dat femeii banii pentru salarii. Procurorii au constatat că inculpata recurgea la amenințări, iar concubinul acesteia agresa fizic și psihologic muncitorii. Una dintre victime a fost amenințată cu moartea fiicei care se afla în Moldova,

Muncitorii au acuzat-o pe femeie de restanțe salariale care oscilau între 25 de mii și 250 de mii ruble rusești, în funcție de durata și volumul de muncă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău