O expoziție permanentă dedicată lui Racoviță, deschisă la Cluj-Napoca

  • 16 Noiembrie 2015 16:42
O expoziție permanentă dedicată lui Racoviță, deschisă la Cluj-Napoca

O expoziție permanentă dedicată marelui cercetător Emil Racoviță, care a înființat în urmă cu aproape 100 de ani, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume, a fost deschisă luni, 16 noiembrie, la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca.

Expoziția 'Expediție în trecut', care conține obiecte personale, fotografii și instrumente folosite de Racoviță în munca de cercetare, inclusiv în expediția spre Antarctica, a fost astfel deschisă într-unul dintre cele mai vizitate locuri din oraș, în condițiile în care Muzeul de Speologie nu o mai poate găzdui.

Potrivit reprezentantului Primăriei Cluj-Napoca, Karin Hann, accesul în clădirea muzeului se face printr-un gang care aparține în prezent unei grup de proprietari privați și care, în momentul de față, se află într-o stare de degradare care ar pune în pericol siguranța vizitatorilor. Astfel, până la rezolvarea situației, s-a luat decizia mutării expoziției într-un loc mai sigur și cu o vizibilitate mare, în condițiile în care Emil Racoviță este una dintre cele mai mari personalități care și-a legat numele și activitatea de orașul Cluj.

'Împreună cu colaboratorii noștri de la Institutul de Speologie am luat în considerare relocarea colecției 'Emil Racoviță' care există la Muzeul de Speologie, clădire aflată în patrimoniul și administrarea primăriei municipiului Cluj-Napoca, pentru că deocamdată accesul la acest obiectiv turistic comportă un risc mare, fiind impropriu pentru utilizarea lui ca spațiu de tranzit și de acces', a spus Karin Hann.

Colecția a fost astfel mutată la Bastionul Croitorilor la ideea Ruxandrei Năstase-Bucur, cercetător la Institutul de Speologie din Cluj, în condițiile în care în oraș nu există o casă memorială Emil Racoviță, iar numărul turiștilor care sunt interesați de a vedea o colecție dedicată cunoscutului cercetător este foarte mare.

'Am încercat, împreună cu Karin, să găsim o modalitate de a valorifica cât putem de mult această colecție, să încercăm să îl aducem pe Emil Racoviță în conștiința oamenilor. Acest loc este foarte potrivit și în plus am avut situații, nu puține, în care turiști străini veneau la Institututl de Speologie și încercau să vadă obiecte din colecție sau care țineau de istoria institutului, neavând cum să le arătăm', a afirmat Ruxandra Bucur.

Ea a mai precizat că peste cinci ani se împlinesc 100 de ani de la înființarea Institutului de Speologie și că aceste evenimente fac parte dintr-o serie de acțiuni care au ca scop rememorarea unor valori și transmiterea lor către comunitate.

La rândul său, Oana Moldovan, de asemenea cercetător la Institutul de Speologie, a explicat că toate teoriile lui Emil Racoviță sunt încă actuale și se aplică, motiv pentru care este în continuare studiat și cunoscut de cercetători.

Emil Racoviță (15 noiembrie 1868-17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (n. red . - studiul faunei din subteran). Racoviță a fost naturalistul expediției antarctice 'Belgica', ocazie cu care a strâns peste 1200 de mostre zoologice și peste 400 de mostre botanice.

La deschiderea expoziției a fost prezent și Iosif Viehmann, singurul discipol în viață al lui Emil Racoviță.

Nepotul marelui savant, Gheorghe Racoviță, a devenit la rândul său speolog și a fost unul dintre cei care a îngrijit de-a lungul anilor colecția de documente lăsată moștenire de exploratorul român.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău