O expoziție de pictură aduce tradițiile românești la muzeu
-
26 August 2021 08:11
Un artist român a pictat o serie de lucrări special pentru publicul Muzeului Național de Artă al Moldovei. Dorin Coltofeanu transmite prin intermediul a 42 de tablouri istoria și tradițiile satului românesc, folosindu-se de limbajul culorilor și al universului oniric. Prin această colecție, pictorul își arată susținerea față de românii de pretutindeni, amintindu-le să nu își uite originile și datinile strămoșești, explică curatorul expoziției, Damian Florea, transmite IPN.
Expus pentru prima dată la Chișinău, artistul Dorin Coltofeanu intră în spațiul cultural de la Chișinău cu un bagaj de subiecte inspirate din tradiții, învăluite într-o formă autentică de expresivitate și autenticitate artistică. Damian Florea, colecționar de artă și curatorul expoziției, a spus că artistul a copilărit la sat, fiu de învățător și nepot de preot, cărui fapt se datorează percepția specială asupra datinilor străbune. „Despre Dorin Coltofeanu putem afirma cu tărie că influențează timpul, epoca în care trăiește. Fără prea mult zgomot, artistul face un pas în față și se profilează dintre contemporani, ca unul care a căutat și a găsit posibilitatea ca, prin arta sa, să se racordeze la o lume pe care omenirea, de milenii, se străduiește să o explice – lumea visului. Dorin Coltofeanu pare că pictează vise și poate de aceea poveștile sale rămân suspendate, vibrând ca o mantra, provocându-ne pe noi, privitorii pânzelor sale, să căutăm acel ceva care ne învăluie și ne liniștește când ne aflăm în fața lor”, a spus Damian Florea la vernisajul expoziției.
Potrivit directorului Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, artistul plastic frapează pânzele cu o îndelungată decantare și tatonare a subiectelor, a întregii suprafețe imagistice. „Este un artist care în mod excepțional lucrează cu valoarea și culoarea. Lucrările sunt atât de laborios și rafinat realizate, că ai impresia că ar fi ceva din sticlă, dacă le atingi, le spargi. Este un artist care cu certitudine va atrage mult public, nu doar pentru subiectele induse”, a menționat Tudor Zbârnea.
Născut la 20 august 1950, Dorin Coltofeanu este un artist plastic format în spațiul românesc. Urmează studiile la Academia de Artă din București, în clasa profesorului Corneliu Baba. Membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, participă la majoritatea expozițiilor organizate în România. Se afirmă peste hotare, în expozițiile internaționale din Roma, Tel Aviv, Serbia, Marea Britanie, Spania, Suedia, Franța, Bruxelles, Sankt Petersburg, Portugalia etc.
Expoziția a fost realizată cu ajutorul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldovei al Guvernului României și este deschisă publicului până pe 16 septembrie inclusiv.