O delegație a Republicii Moldova va participa la Conferința de Securitate de la München

  • 13 Februarie 10:50
O delegație a Republicii Moldova va participa la Conferința de Securitate de la München

O delegație a Republicii Moldova va participa în perioada 14-15 februarie 2025 va participa la cea de-a 61-a ediție a Conferinței de Securitate de la München, unul dintre cele mai prestigioase forumuri internaționale dedicate securității globale.

Potrivit MAE, delegația va fi condusă de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi. Totodată, la forum vor participa și Daniella Misail-Nichitin, ministra afacerilor interne și Anatolie Nosatîi, ministrul apărării.

Pe agenda evenimentului se află subiecte de actualitate, precum impactul conflictelor regionale asupra stabilității internaționale, securitatea cibernetică, evoluțiile geopolitice și provocările globale generate de schimbările climatice.

În cadrul conferinței, oficialii moldoveni vor avea o serie de întrevederi cu miniștri de externe, omologi din domeniul afacerilor interne și al apărării, oficiali din diverse state și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. Discuțiile se vor axa pe consolidarea colaborării bilaterale, fortificarea securității regionale și promovarea parcursului european al Republicii Moldova.

Conferința de Securitate de la München reunește peste 50 de șefi de stat și de guvern și mai mult de 100 de miniștri ai afacerilor externe și ai apărării, oferind o platformă importantă de dialog pe teme de securitate globală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Fri
2
Sat
-0
Sun
-1
Mon
-3
Tue
-3
Arhivă Radio Chișinău