O delegație a Poliției Naționale, condusă de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu a participat la Conferința anuală a șefilor de poliție de la Dallas
-
19 Octombrie 2022 11:12
În perioada 15-19 octombrie curent, conducerea Inspectoratului General al Poliției a participat la cea de-a 129-a Conferință anuală a șefilor de poliție.
Este vorba despre cel mai mare eveniment al anului dedicat organelor de aplicare a legii și a reunit peste 16 000 de participanți din cadrul instituțiilor de stat ale SUA, factori de decizie politică, reprezentanți de nivel înalt ai forțelor de ordine din peste 170 de țări, precum și membri ai societății civile, mediului academic, dezvoltatori și experți în domenii conexe aplicării legii.
Participanții au avut ocazia să asculte prezentările unor experți și analiști, devenind membri ai acestui prestigios for.
Oficialii au vizitat, de asemenea, sala de expoziții a IACP și s-au întâlnit cu distribuitori și sponsori pentru a discuta soluții la provocările cu care se confruntă forțele de ordine din Republica Moldova.
Expertiza obținută în cadrul Conferinței poate fi valorificată prin implicarea participanților la procesul de perfecționare a legislației și politicilor în diverse domenii de interes, dezvoltarea capacităților instituționale ale MAI și subdiviziunilor acestuia, avansarea reformelor inițiate, consolidarea cunoștințelor profesionale ale angajaților, promovarea și implementarea strategiilor de comunicare și management.
Deplasarea a fost finanțată de Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii din cadrul Ambasadei SUA, în orașul Dallas, Texas, se arată în comunicat.