O cruce de aproape 10 metri a fost înălțată lângă cel mai înalt loc din Republica Moldova

  • 13 Noiembrie 2021 13:07
O cruce de aproape 10 metri a fost înălțată lângă cel mai înalt loc din Republica Moldova

Recent, pe culmile satului Bălănești, raionul Nisporeni, a fost instalată o cruce lângă cel mai înalt punct din Republica Moldova. Inițiativa a aparținut familiei Adam din localitate, rude ale scriitorului Grigore Adam, originar din sat. Crucea este metalică, iar postamentul este din piatră. Înălțimea crucii, cu tot cu postament, este de aproape 10 metri.

Ludmila Adam, membră a familiei care a realizat inițiativa instalării crucii, a comunicat pentru IPN că ideea a apărut iarna trecută. „Fiul meu Roman, locuiește cu familia în Irlanda, a văzut pe internet un filmuleț în care un vizitator al satului Bălănești a vrut să viziteze cel mai înalt loc din Republica Moldova și s-a arătat nemulțumit de faptul că în sat nu era niciun indicator care să arate direcția spre locul respectiv. Fiul meu, originar din Bălănești, s-a simțit jenat de acel filmuleț și a împărtășit ce simțea familiei. Auzind întâmplarea, nepoata mea, Eva, l-a întrebat pe tatăl ei dacă nu se poate pune o cruce acolo, ca fiecare vizitator al satului să vadă unde trebuie să ajungă, la cel mai înalt loc din Republica Moldova. Vara aceasta i-am vizitat în Irlanda și fiul meu, Roman, mi-a comunicat proiectul de a înălța crucea, proiect pe care l-am realizat zilele trecute”, spune Ludmila Adam.

Pe placa de marmură care va fi instalată pe cruce se găsește inscripția: „Această sfântă cruce a fost înălțată în anul 2021 la sugestia Evei, fiica lui Roman Adam, strănepoată a lui Vasile, a lui Constantin Adam, cu sprijinul material al urmașilor lui, precum și al altor oameni de bună credință”.

Crucea a fost fabricată în satul Bălănești. Doar placa de marmură este produsă și inscripționată într-un atelier din Chișinău. Locul unde se află crucea înălțată este încă amenajat și urmează să fie sfințit.

Ludmila Adam a precizat că crucea nu este înălțată exact pe cel mai înalt loc din Republica Moldova – 429,5 m deasupra nivelului mării, ci undeva la 15 metri distanță, deoarece, ca să fie înălțată pe locul respectiv, era nevoie de prea multe aprobări de la Chișinău. Oricum, „dintre toate variantele, aceasta a fost cea mai bună”.

Originari din Bălănești, care i-au dus faima în țară și în lume, sunt actorii Mihai Curagău și Constantin Adam, medicul Vlad Brașoveanu, specializat pe transplant de ficat, care activează la București.  În localitate există un muzeu consacrat scriitorului Grigore Adam.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău