O companie de taximetrie din Chișinău a fost prinsă cu aproape 13 000 000 de lei nedeclarați pentru impozitare
-
27 Decembrie 09:51
Procurorii PCCOCS și angajații Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat anunță investigarea unei companii de taximetrie din Chișinău pentru nedeclararea sumei de peste 12.800.000 lei pentru plata impozitelor și taxelor, în perioada anilor 2019-2021.
În scopul deconspirării schemei de evaziune fiscală, cu sprijinul angajaților „Fulger” și sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii Direcției generale antifraudă a SFS au descins cu percheziții la șapte locații din capitală ale companiei, de unde au fost ridicați peste 1.000.000 lei necontabilizați.
De asemenea, oamenii legii au ridicat listele privind veniturile zilnice reale ale companiei, dar și extrasul din aplicația mobilă de comandare a serviciilor de taxi, care confirmă evidența dublă a contabilității și eschivarea de la plata impozitelor și taxelor.
Urmare a acestor măsuri procesual-penale preliminare, procurorii PCCOCS le-au atribuit statutul de bănuit la două persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei.
Investigațiile continuă, timp în care contribuabilul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.