O companie a statului, importatoare de medicamente, va plăti o amendă de 1,4 milioane lei (mold-street)

  • 24 Aprilie 2018 09:50
O companie a statului, importatoare de medicamente, va plăti o amendă de 1,4 milioane lei (mold-street)

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a menținut Decizia Plenului Consiliului Concurenței din aprilie 2016 prin care acțiunile societății Sanfarm-Prim (99% din capital deținut de Guvern) au fost calificate drept încălcare a Legii concurenței.

Potrivit Consiliul Concurenței, amenda de peste 1,4 milioane lei, a fost achitată în bugetul de stat și a fost aplicată întreprinderii pentru refuzul de a livra în anul 2015 o serie de medicamente către IMSP Spitalul Raional Ialoveni.

Amintim că atunci, Plenul Consiliului Concurenței a sancționat șase agenți economici, după ce aceștia au refuzat să-și îndeplinească obligațiile contractuale și să livreze integral și la termen medicamente către instituțiile medicale din țară.

Pe parcursul desfășurării investigației Consiliul Concurenței a constatat că întreprinderile au deținut în anul 2015 poziție dominantă pe piața livrării medicamentelor contractate de spitale, în urma licitației organizate de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pe 10 septembrie 2014.

Totodată, întreprinderile nu au livrat integral și în termen instituțiilor medico-sanitare publice cantitățile necesare de medicamente comandate în conformitate cu condițiile contractuale.

De notat că situația respectivă a apărut și ca urmare a devalorizării leului în rezultatul furtului miliardului, ceea ce a dus la crearea unei situații când companiile trebuiau să livreze medicamente la prețuri mai mici decât cele de achiziție, iar autoritățile nu au fost de acord să reviuiască contractele.

Sanfarm-Prim a contestat în instanțe decizia Consiliului Concurenței, susținând că executarea ei „produce pagube iminente, ireparabile bugetului de stat, de asemenea produce grave perturbări în asigurarea țării cu
medicamente pentru tratamentul maladiilor oncologice, tuberculozei, bolilor psihiatrice, diabetului zaharat, precum și aprovizionarea la nivel național cu substanțe narcotice, psihotrope și precursorii acestora".

În litigiu compania a fost susținută chiar și de Ministerul Sănătății care în august 2016 a solicitat CSJ, suspendarea executării acestei hotărâri.

De notat că statul deține peste 99% din capitalul întreprinderii Sanfarm-Prim. Întreprinderea este unul dintre cei mai mari importatori de medicamente, dar a fost adusă într-o situația financiară dificilă de managerii impuși de stat.

Anterior pe baza societății autoritățile au încercat fără succes să creeze o rețea de 900 de farmacii de stat.

Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. APD-18 din 21.04.2016.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău